Sorana Cîrstea a fost eliminată de Belinda Bencic în turul doi la US Open, după ce românca a ratat chiar și o minge de meci în setul doi. După acel moment, jucătoarea de 32 de ani din Târgoviște a simțit cum adversara sa întoarce soarta jocului și a avut o reacție nervoasă.
La scorul de 5-5 în setul secund, Sorana Cîrstea a izbucnit și a aruncat cu racheta în reclamele din spatele terenului. Românca a fost extrem de criticată pe rețelele de socializare după acel moment și din acest motiv a simțit nevoia să ofere o replică.
Câștig sau pierd, acesta este jocul meu. Corect sau greșit, voi juca în felul meu. Și dacă fac greșeli, inima mea este cea care se rupe”, a scris Sorana pe Instagram.
Cel mai probabil, Sorana Cîrstea s-ar bucura acum să aibă parte de susținerea pe care ea i-a oferit-o Simonei Halep, care a fost pusă recent într-o situație similară, după eliminarea din primul tur de la US Open. Atunci ea a refuzat să se prezinte la conferința de presă de după înfrângerea cu Daria Snigur și și-a atras de asemenea foarte multe critici. Halep a fost chiar acuzată în România de faptul că și-ar fi lăsat adversara să câștige, din motive generate de războiul din Ucraina.
Atunci, Sorana Cîrstea i-a luat apărarea rivalei sale. Ea a explicat că o înțelege perfect pe Simona, întrucât și ea s-a aflat în această situație de-a lungul carierei.
„Personal mi s-a întâmplat și mie, deci pot să o înțeleg pe Simona. Am fost și eu în situația ei, mai ales când pierzi un meci la care nu te așteptai și ești extrem de dezamăgită. Este greu din afară să înțelegi câtă muncă se depune și cât te doare în momentul în care nu iese.
O înțeleg pe Simona, pentru că și eu am fost în locul ei, am făcut același lucru de multe ori. În același timp, normal, înțeleg și partea jurnaliștilor care sunt aici și trebuie să își facă jobul.
Cred că este uman, nu trebuie să judecăm pe nimeni. Fiecare gestionează înfrângerile mai bine sau mai rău, depinde de zi. Suntem oameni, nu roboți”, a spus Sorana Cîrstea pentru Romanian Television of New York, înainte de a fi și ea eliminată de la Flushing Meadows.
Sursă foto galerie: capturi Twitter