Campania de transferuri de la FCSB nu s-a încheiat vara aceasta. Gigi Becali (65 de ani) a spus că-l mai așteaptă doar pe Vlad Chiricheș (33 de ani), asupra căruia nu pune presiune.
Milionarul a spus că a primit vești bune din cantonamentul echipei de la Apeldoorn (Olanda). Jucătorii care au primit un plus au fost, printre alții, Dawa și David Miculescu (22 de ani).
De altfel, Becali are așteptări mari de la atacant, mai ales că este unul dintre cei mai scumpi fotbaliști pe care i-a adus la FCSB în ultima perioadă.
Miculescu a fost adus la FCSB fix acum un an, destul de greu, după mai multe negocieri pe care Becali le-a purtat cu cei de la UTA, fostul club al jucătorului.
Latifundiarul din Pipera îl urmărea de cel puțin jumătate de an, dar nu era mulțumit de suma de transfer. Până la urmă, omul de afaceri a spus că l-a luat pe Miculescu după ce a achitat clauza de reziliere, în valoare de 1700000 de euro.
La un an de la realizarea tranzacției, Becali, care are mare încredere în Miculescu, a spus cât a costat de fapt jucătorul și cum s-a folosit de un artificiu pentru a fi și el mulțumit.
”Am dat bani. Am dat pe David Miculescu 1.200.000 (n.r. de euro) aproape. Cam atât m-a costat.
Da, pentru că mi-a dat mie banii înapoi, care e treaba?
Suntem proști? E inginerie financiară. Nu e evaziune fiscală. Nu e nimic ilegal.
Mi-a convenit, pentru că nu am lăsat nici procente. Acum să nu se mai speculeze”, a spus Gigi Becali, care a surprins recent printr-un nou look.
Finanțatorul roș-albaștrilor a apărut în fața jurnaliștilor, în premieră, cu o șapcă pe cap care a costat aproximativ 1000 de euro.
David Miculescu s-a remarcat la UTA ca extremă dreapta, dar la FCSB nu a avut loc să joace acolo. În plus, roș-albaștrii l-au folosit mai mult ca aatacant, poziție pe care se pare că va evolua și de acum înainte.
Gigi Becali a spus, deunăzi, că va aduce la FCSB cel puțin un atacant, dacă nu chiar doi. Se gândea că poate va primi o ofertă foarte bună pentru Andrea Compagno (26 de ani). Italianul, al doilea golgheter al sezonului trecut, cu 20 de goluri (22 a marcat Dugandzic), a rămas însă pe loc, dar la FCSB tot nu a mai fost adus un vârf.
Niciuna dintre variantele urmărite nu au fost pe placul celor de la FCSB, plus că cei din staff i-au transmis lui Becali că Miculescu se mișcă foarte bine.
”Nu mai iau atacant, pentru că e David Miculescu. Ei (n.r.- staff-ul tehnic) spun că a crescut foarte mult, lovește bine mingea, are inteligență, are forță, are viteză, deci are toate ingredientele.
Așa că nu are rost (n.r.- să transfere un alt atacant), pentru ce?”, a transmis Gigi Becali.