Când te gândești cum Gaz Metan elimina Mainz din cupele europene, de fapt cum Cristi Pustai îl scotea pe Tomas Tuchel din competiție!, ai senzația că cei 10 ani au avut asupra medieșenilor efectul unei efectul undei dependențe de droguri asupra unui organism bântuit. Minunea de atunci nu mai are gust de nimic, Pustai e la Buzău iar Tuchel la Chelsea.
Iar cimitirul fotbalului nostru e gata de încă o prăbușire, fără bocitoare pentru că nici Gazul nu are suporteri prea mulți în afara Mediașului, fără speranță pentru că aproape nimic din istoria prăbușilor recente nu a lăsat dovadă de înviere.
Tot ce se întâmplă la Dinamo e carne vie analizată la milimetru și expusă în regim de breaking news. Dinamo e Dinamo. Gazul e Gazul. Singurele îngrijorări și felii de atenție vin când Clinceni sau Mediaș sunt legate de dispariția din pachetul deținătorului de drepturi tv. Practic, atunci când vine vorba de banii pe care i-ar primi, mai puțini, moștenitorii defunctelor, cum ar veni! Deci tot de alte griji e vorba!
Dincolo de traumele fotbaliștilor de la Mediaș, ale staff-ului tehnic, ale angajaților, un oraș va rămâne foarte probabil fără echipă. Nu se știe sigur, nu se știe nici pentru câtă vreme. Dar ieșirea, de tot sau doar din sfera performanței, are o însemnătate chiar mai grea, deși poate nu atât de atractivă pentru toți.
În iulie anul trecut, la ultimul bilanț, academia Gazului era pe locul 17 în România! Peste cele de la U Cluj, Rapid ori Petrolul, LPS Bihorul și LPS Banatul Timișoara cu tradițiile lor extraordinare la capitolul juvenil! Asta în clasificarea oficială a academiilor din România, care include 7 criterii: strategie și filozofie, echipe și jucători, staff tehnic, staff suport, antrenamente și meciuri, infrastructură și facilități, rezultate sportive.
Apocalipsa de la vârf te face să te întrebi: va deveni academia soluția pentru viitorul Gazului, așa cum ar părea firesc? Vor fi chibzuință, câțiva lei și răbdare în a păstra ce încă mai e viu și poate da rod pentru renaștere? Sau și ce era bun sau foarte bun în club va pieri prin molozul primei echipei, învăluit în sunetul sărăciei?
Te întrebi ce strategie și filozofie îți mai trebuie când nu ai după ce bea apă. Corect. Dar dacă nu înțelegi câtă nevoie ai de ele, riști să nu mai mănânci absolut niciodată! Fără echipe și jucători la juniori, vei rămâne cu pozele din 2011 și orgoliul sterp că l-ai scos pe Tuchel, o dată, accidental! Dacă nu poți menține măcar staff-ul tehnic și suport al academiei, atunci îți meriți soarta. Fără el nu vor fi nici antrenamente, nici meciuri. Va rămâne o hartă cu igrasie peste infrastructură și facilități. Și vei vorbi de rezultate sportive ca despre moaște. Sfinte și irepetabile.
Vinovații pentru colaps să-i caute cei meniți să caute vinovați. Cei care încă pot și simt pentru fotbalul sau pentru Mediaș ar trebui să salveze prin fumul disperării singurele bucăți de realitate care mai pot deveni ziua de mâine. Adică Academia. Dacă mai e ceva de salvat și nu e pustiu deja…
La cenușă suntem campioni mondiali. Știm deja, suntem experți în dispariții de cluburi, cu campioana Urziceni și campioana Galați la loc de cinste. Avem toată traiectoria scrisă parcă în ADN-ul fotbalistic recent. Cunoaștem deznodăminte și fiorul sălciu al foamei care pune lacăt pe uși. Așa de bine știm, că suntem parcă și noi tot mai mult cenușă, în ultima vreme.
Ok, nu e momentul de flacără, nimeni nu are banii pentru incandescență, pentru jarul performanței, pentru căldura tribunelor, pentru o vâlvătaie care să însemne viață în fotbalul de acolo. Și nu doar de acolo.
Dar puțin gaz pentru șansa scânteilor viitoare tot trebuie să păstrați, căci sunt, finalmente, copiii voștri, ai orașului, ai Mediașului! Puțin gaz pentru Gazul. Dacă cineva mai bun și mai puternic va zgândări vreodată prin cenușă…