U Cluj a pierdut meciul cu FCU Craiova, deși oltenii veneau după aproape trei luni în care nu au câștigat niciun meci. În urma acestui rezultat, oltenii au trecut peste Dinamo, Poli Iași și FC Botoșani în clasament, în timp ce U Cluj riscă să piardă barajul de cupe europene.
Ovidiu Sabău nu înțelege ce s-a întâmplat cu echipa lui, în ultimele meciuri, când rezultatele nu au fost cele dorite. Acesta a spus că elevii lui se simt deja ca în vacanță.
Ioan Ovidiu Sabău nu înțelege ce au făcut elevii lui în acest meci. Acesta spune că avea alte așteptări de la acest sezon, considerând că echipa lui nu joacă deloc bine.
”Noi nu știm ce înseamnă să joci în Europa. Pare că am intrat în vacanță. Sunt supărat, vorbim de Europa. Nu știu dacă s-au mulțumit cu puțin, dar… e la cald, puteam face 2-0. Eu îmi doresc să fiu mai sus, văd altfel, poate că și eu sunt pretențios, și suporterii.
Ne-am îndeplinit un obiectiv, salvarea de la retrogradare, dar ne doream altceva. Am luat prea ușor goluri, nu e posibil să plece jucătorii atât de simplu. Am avut emoții la fiecare ocazie, că luăm gol. Am câștigat atunci când reușeam 20-30 de pase. trebuie să faci pressing, să recuperezi mingile în duelul 1 contra 1.
Puteam juca relaxați acum. Ne gândim să fim în primele 10, să jucăm barajul, dar e prea puțin, trebuie să fim bărbați”, a spus Sabău, după meciul cu FCU Craiova.