„Sunt un idiot! Rotariule, du-te, bă cu ea în dinți! Ai ceva la cap?” Becali își distruge jucătorii: „Meme mi-a zis tot timpul să nu-i iau”

04 12. 2023, 15:33

Gigi Becali taie în carne vie la FCSB. Cu patru dintre jucători și-a pierdut răbdarea și i-a trecut pe lista neagră pentru pauza competițională din iarnă.

De asemenea, patronul a luat o nouă decizie în privința strategiei de transferuri: va merge din nou pe mâna managerului general, Mihai Stoica.

Gigi Becali, decizia momentului după întocmirea listei negre

Pentru Andrea Compagno există interes de peste hotare și va pleca în schimbul unui milion de euro, sumă ceva mai mică față de prețul plătit lui Adrian Mititelu în vara anului trecut, când a fost transferat. Pe „linie moartă” se mai află Valentin Crețu, căruia i se încheie contractul, dar și doi jucători aduși în această toamnă: Cristi Ganea, respectiv Dorin Rotariu.

Când vine vorba despre transferuri, latifundiarul din Pipera a dezvăluit că va ține cont de sfaturile lui Mihai Stoica. Nu a mai făcut acest lucru din momentul în care i-a recomandat să renunțe la gândul de a-l aduce pe Ciprian Deac.

„Sunt un idiot că nu mi-am dat seama… Fac și eu ca Edi. Noi aruncam niște jucători de la FCSB, iar el îi lua la națională. Pe Rotariu, Ganea, Compagno și Crețu n-o să-i mai vedeți. Cum să dai mingea la adversar, ai ceva la cap? Ești tănăr, Rotariule, du-te cu ea în dinți, fă ceva. Cum s-o dai la adversar?! Meme are dreptate, dar eu am fost încăpățânat. S-a întâmplat atunci, cu Deac. Puteam să-l iau. M-am luat după Meme și nu l-am adus.

A ajuns ce-a ajuns Deac, a făcut ce-a făcut. De atunci, n-am mai ascultat de Meme deloc. Dar de acum o să ascult. Nu știu cât le știe el, dar are dreptate. Nu am mai ținut cont de el. Acum mi-am dat seama că trebuie să ascult. El îmi zice: ‘Băi, Gigi, așa proști să fie ăia care îi dau?’ Și are dreptate! Așa e”, a declarat Gigi Becali în conferința ad-hoc susținută la Palat.

Câte transferuri va face FCSB în această iarnă

În perioada de mercato de iarnă, strategia finanțatorului vizează întărirea compartimentului ofensiv. Sunt așteptați trei jucători, cu toții de peste hotare.

„Trei jucători o să aduc. Un nouar, un optar și încă un atacant. Acum, în iarnă. Nu i-am semnat. Și fundaș trebuie, dar de unde să-l iau? Chiricheș revine peste două luni, nu știu. Fundaș ne trebuie, clar. Lixandru a greșit acolo, dar îmi place. N-a venit ăla la primit, astea sun lucruri care se fac la antrenament. Vino, mă, la primit și dacă ai om în spate dă înapoi.

Negociez cu doi jucători, să vedem dacă mă înțeleg cu ei. Sunt străini, n-ai ce să iei din România. Aș fi luat, dădeam bani, nu era problemă, dar n-ai ce să iei din România. Bine, dacă e să luăm atacant, oricare ar fi bun”, a mai spus Becali.