Șumudică, primit ca un erou la Gaziantep. Ce surpriză i-au făcut fanii turci pe stadion
Marius Șumudică i-a cucerit definitiv pe fanii lui Gaziantep. Stă mărturie gestul superb făcut de aceștia înaintea celui mai recent meci de pe teren propriu.
Surpriză pentru Marius Șumudică. Cum l-au primit fanii turci
Odată cu sosirea lui Marius Șumudică, Gaziantep s-a îndepărtat încet, dar sigur, de zona periculoasă a clasamentului. Acum ocupă poziția a 12-a în clasament, cu 15 puncte acumulate în 13 etape.
Drept mulțumire pentru revitalizarea echipei după startul catastrofal de sezon, fanii i-au afișat numele folosind baloane mari, aurii. S-a întâmplat chiar înaintea fluierului de start al meciului cu Ankaragucu.
Rezultatul nu a fost pe placul lor, însă. Alper Uludag a semnat unicul gol, în prelungirile primei reprize, pasa decisivă aparținându-i chiar lui Olimpiu Moruțan. Acesta a fost titular, la fel ca Florin Niță, Alexandru Maxim și Denis Drăguș.
„Șumi”, furios pe arbitraj după meci. Ce i-a reproșat
Imediat după fluierul final, Șumudică nu și-a menajat deloc elevii pentru jocul prestat, în condițiile în care ocaziile periculoase au lipsit cu desăvârșire, iar oaspeții au condus ostilitățile pe toată durata partidei.
Un alt motiv de nemulțumire a vizat maniera de arbitraj. În opinia sa, centralul a trecut cu vederea tragerile repetate de timp ale oaspeților, în special din partea portarului.
„A fost un meci în care noi am jucat foarte prost și în care nu am reușit să ne creăm ocazii. În mod normal, suntem o echipă care își găsește poziții și care marchează atunci când joacă acasă. A fost un meci strâns.
Dacă i-am fi întrebat înaintea meciului, adversarii noștri și-ar fi dorit un rezultat de egalitate. Și-au creat ocazii. Am primit un gol în ultimele secunde ale primei reprize. Noi nu am folosit timpul în favoarea noastră, ei au făcut acest lucru.
Au fost pe jos tot meciul. Le-am urmărit jocul. Îmi doresc să fi fost mai inteligenți și să fi folosit timpul în favoarea noastră. Arbitrul l-a ignorat tot timpul pe portarul lor. Astea nu sunt scuze, noi nu am obținut încă nimic. Mai avem mult de lucru. Am câștigat doar 15 puncte, trebuie să ne luptăm mai mult”, a declarat tehnicianul român în presa turcă.
În următoarea etapă, Gaziantep va da piept în deplasare cu Kasimpasa, echipă aflată pe poziția a opta. Partida este programată duminică, 3 decembrie, la 12:30, ora României.