Marius Șumudică a vorbit la superlativ despre Cristiano Bergodi, dar și despre jucătorii Rapidului, după succesul din derby-ul cu FCSB.
În urma acestei reprezentații, tehnicianul lui Gaziantep consideră că gruparea giuleșteană a intrat în calculele pentru titlu.
Rapid București a plecat cu șansa a doua la victorie duminică, pe Arena Națională, contra celor de la FCSB, însă a reușit să își procure un avantaj de două goluri până la pauză, grație golurilor semnate de Jayson Papeau și Paul Iacob. Formația roș-albastră a redus din diferență prin stoperul Dawa, însă giuleștenii s-au ținut bine pe final și au plecat cu toate cele trei puncte.
Derby-ul bucureștean a fost urmărit și de Marius Șumudică, un rapidist convins, cel care a avut numai cuvinte de laudă la adresa lui Bergodi, a jucătorilor, dar și a fanilor.
„Referitor la Rapid, toţi s-au plâns că lipsesc Rrahmani şi Petrila. Le-a prins bine că au lipsit la acest meci. Papeau a avut mai multe libertate, la fel şi Borja Valle. Rapid a devenit o echipă mai mobilă. Cu Rrahmani vârf, era o echipă mai imobilă. Cu jucătorii din linia a doua, a pus probleme. I-a dominat total pe cei de la FSCB, care erau sleiţi de puteri. O echipă blazată, nu putea să treacă peste un anumit nivel.
Cristiano a făcut o echipă bună, îl felicit. Nu am absolut nimic cu ei. Din punctul meu de vedere, şi-au depus candidatura la primele locuri. Au şanse să câştige campionatul. Însă mi-e frică în Cupă, la o înfrângere cu CFR Cluj pot ieşi. Ca joc şi atitudine, se vede că au un lider în teren, pe Săpunaru, se vede că îşi doresc foarte mult. Şi galeria contează. I-au dominat fanii FCSB-ului. Mai mult mi-au plăcut cei de la CSA Steaua, au făcut o atmsoferă senzaţională la meciul din Cupă. Dar Rapid a dominat fondul sonor cu FCSB”, a spus Marius Şumudică la DigiSport.
După despărțirea lui Adrian Mutu de Rapid, una produsă înainte de startul campionatului, fanii l-au dorit pe Marius Șumudică înlocuitor, liber de contract la acel moment, însă conducerea a refuzat această opțiune și a mers pe mâna lui Cristiano Bergodi.
Între timp, Marius Șumudică a acceptat oferta celor de la Gaziantep, acolo unde este pe val. În septembrie, atunci când tehnicianul român a fost numit pe banca formației din Turcia, aceasta era pe ultimul loc, fără niciun punct. În prezent, Gaziantep ocupă locul 13, cu 12 puncte adunate în 11 runde.