23 august 1973 a fost o zi importantă din istoria sportului românesc și a tenisului mondial. Chiar în cea de-a 26-a zi națională a Republicii Socialiste România, Ilie Năstase devenea primul număr 1 în clasamentul ATP. Ei bine, au trecut fix 5 decenii de atunci, iar fostul tenismen a vorbit despre acea perioadă.
În cadrul unui interviu pentru Agerpres, Ilie Năstase a vorbit despre ziua de 23 august 1973, dată la care a devenit primul număr 1 în clasamentul ATP. ”Toți care au venit la mine în casă și vedeau premiul ăla îmi spuneau: ‘Haideți, domnule, că ați aranjat cu ăia să vă dea premiul pe 23 august, de ziua României’”, spune fostul mare tenismen român.
De atunci au trecut 50 de ani, iar Ilie Năstase susține că au trecut frumos și că are multe amintiri frumoase din acele vremuri. Ei bine, pentru performanța din 1973, Năstase nu a fost răsplătit, iar asta o spune chiar el. De fapt, nici măcar nu a fost felicitat pentru acea reușită incredibilă.
”Pe vremea aia, clasamentele le întocmeau ziariştii, în funcţie de care a luat mai multe Grand Slam-uri, turnee individuale, şi în anul ăla se vorbea că urmează ca ATP să facă un clasament, dar nu se ştia când o să iasă. Şi anul ăla cred că a fost cel mai bun an al meu, am câştigat 12 turnee, sau 14, nici nu mai ştiu câte. Tot ce era pe zgură am câştigat în anul ăla. Şi atunci, ca procentaj, eu am fost cel mai bun şi în momentul în care a ieșit clasamentul, am fost numărul 1”, spus Năstase.
Fostul tenismen român susține că nici măcar nu se aștepta să fie răsplătit în vreun fel. După cum mărturisește Ilie Năstase, acum încasează o pensie de militar.
”Nu am fost răsplătit, nu am primit nici măcar felicitări. Eu am fost răsplătit cu o pensie de militar de 1.435 de lei pe lună. Asta este răsplata pe care eu o primesc in fiecare lună. Dar să ştiţi că nu mă așteptam să mă răsplătească cu nimic, dar dacă tot dau la alții, și dau serios pensiile astea speciale… L-am auzit pe unul care spunea că eu am pensie specială… Dacă a mea este pensie specială, alea cu adevărat speciale cum dracu’ sunt, cât or primi ăia?”, a adăugat fostul tenismen.
Cariera internațională a lui Ilie Năstase a început pe când avea doar 20 de ani, în 1966. Atunci, la Roland Garros, el a ajuns în finala probei de dublu, alături de Ion Țiriac. În schimb, primul mare succes pe plan internațional al lui Nasty a avut loc în 1972, în SUA, când a triumfat la turneul de la Forrest Hills. Tot în acel an, Năstase a reușit să câștige împreună cu Ion Țiriac proba de dublu la turneul de la Roma și la dublu mixt, la Wimbledon, alături de Rosie Casals.