Suma colosală pe care o poate câștiga Sorana Cîrstea dacă trece de Elena Rybakina la US Open

31 08. 2023, 10:10

Sorana Cîrstea (30 WTA) s-a calificat pentru a patra oară în carieră în turul trei al Openului American, unde va da piept cu Elena Rybakina (4 WTA). Partida are și o miză financiară uriașă.

Sorana Cîrstea poate câștiga o sumă colosală dacă o învinge pe Rybakina la US Open

Concret, dacă va reuși să treacă de fosta campioană de la Wimbledon, sportiva noastră va încasa un cec în valoare de 284.000, cu 93.000 mai mult decât perdanta. Va fi cea de-a treia întâlnire directă.

Prima a fost adjudecată de Rybakina, la Doha, deși pierduse setul inaugural, scor 3-6, 6-3, 6-1. A urmat cea din turul întâi al Roland Garros, cu același deznodământ, dar într-o manieră categorică, 6-0, 6-3, după numai o oră și 6 minute de joc.

În actuala ediție a competiției, „Sori” le-a învins pe Kayla Day (93 WTA) și Anna Kalinskaya (89 WTA), fără să cedeze vreun set, 6-2, 6-3, respectiv 6-3, 6-4, performanță care i-a adus deja în cont 191.000 de dolari.

De cealaltă parte, reprezentanta Kazahstanului a trecut în primul tur de Marta Kostyuk (39 WTA), 6-2, 6-1,  iar în cel de-al doilea a beneficiat de retragerea australiencei Ajla Tomljanovic (127 WTA).

Patricia Țig, în turul doi la US Open

În afara Soranei Cîrstea, Patricia Țig și-a asigurat calificarea în turul secund al competiției de la Flushing Meadows, învingând-o pe canadianca Rebecca Marino (104 WTA), scor 7-6 (6), 7-6 (1). O performanță cu atât mai importantă cu cât ocupă locul 700 în ierahia mondială.

În următoarea rundă va avea, însă, o misiune extrem de dificilă, în compania celei mai bune jucătoare din Statele Unite ale Americii, Jessica Pegula (3 WTA). Partida este programată în noaptea dintre joi și vineri, în jurul orei 04:00 a României.

„Am avut în minte să fiu foarte concentrată pe mine, pe corpul meu, să mă simt eu pe mine, să rămân foarte cu picioarele pe pământ și să încerc să fac loviturile cât pot eu de bine. Și mi-a ieșit!

Nu pot să zic că îi știu jocul bine (n.r. despre Pegula), nu am urmărit tenis în ultima perioadă, am avut alte lucruri mai importante de făcut, gândit și rezolvat, dar știu că e o jucătoare foarte solidă, foarte focusată mi se pare. Mă gândesc că nu ai cum să fii locul 3 în lume dacă nu-ți faci treaba foarte bine.

Nu-mi propun nimic în legătură cu jocul ei, ci mai degrabă același lucru, eu să fiu bine cu mine și în mine, să-mi fac treaba cât pot de bine, să ajustez ce pot pe teren în funcție de dinamica meciului și cam asta e, totul e despre mine, știi?”, a declarat Patricia Țig pentru eurosport.ro.