Au trecut 4 ani de la dispariția legendarului jucător de baschet, Kobe Bryant, decedat în urma unui accident groaznic de elicopter. La scurt timp după tragedie, LA Times publica un articol revoltător despe un angajat al poliției care încerca să profite de pe urma incidentului. Familia fostului star de la Lakers a deschis un proces pe care l-a și câștigat și va primi o despăgubire generoasă.
Procesul a fost deschis de către soția fostului baschebalist în 2020, după ce s-a aflat că un angajat al Poliției din Los Angeles a făcut poze la fața locului, în care se puteau vedea chiar și rămășițele persoanelor decedate în cruntul accident. Mai mult, aceste imagini șocante ar fi fost și distribuite, spre șocul Vannesei Bryant. Aceasta a deschis imediat un proces, pe care l-a câștigat clar. Instanța a ajuns la concluzia că fotografiile surprinse de adjuncții șerifului și de pompierii din districtul Los Angeles au intrat în posesia unor persoane rău intenționate. În cele din urmă, juriul a stabilit că distribuirea respectivelor imagini reprezintă o încălcare gravă a intimităţii şi a generat probleme emoţionale pentru soția lui Kobe Bryant.
30 de milioane de euro va primi femeia despăgubiri din partea municipalității din Los Angeles. S-a luptat pentru soțul ei, pentru fiica ei, și pentru toți cei care au fost tratați cu aceeași lipsă de respect. Să sperăm că victoria pe care ea a obținut-o în tribunal va pune odată pentru totdeauna punct unor astfel de practici, a comentat unul din avocații Vanessei.
Vanessa Bryant a explicat că s-a simțit „orbită, devastată, rănită și trădată” de vestea distribuirii acelor imagini. Ea încă trăiește cu teamă că într-o zi imaginile vor deveni virale. Organele responsabile s-a oferit să achite 2,5 milioane de dolari pentru suferința emoțională, însă femeia a refuzat. Și acum va primi o sumă mult mai importantă
Îmi aduc aminte că nu am vrut să reacționez deoarece fetele erau în cameră. Mi-am spus că nu pot să fac asta. Am ieșit din casă și am mers mai departe pentru ca fetele să nu mă vadă. Îmi venea doar să alerg și să urlu.
Nu puteam să scap de senzația din corp, nu puteam să scap de ce simțeam. Trăiesc în fiecare zi cu frica aceasta că sunt pe social media și că vor apărea fotografiile. Este precum COVID-19. Odată ce se răspândeşte, nu îl poţi opri, a explicat în urmă cu ceva timp, Vanessa Bryant