Șucu i-a anunțat viitorul lui Bergodi după dezastrul de la Craiova! Când se ia decizia dacă va fi sau nu demis
Dan Șucu merge pe mâna lui Bergodi în cele 8 etape rămase până la finalul playoff-ului.
Patronul îi transmite, însă, un mesaj care ar putea să-l neliniștească. Evaluarea italianului va avea loc la finalul actualului sezon. Șucu lasă de înțeles că neîndeplinirea obiectivului, adică ratarea cupelor europene, ar putea să ducă la ruperea contractului pe care îl are Bergodi cu un an înainte de expirarea lui.
„Cristiano Bergodi este până în vară antrenorul Rapidului. Domnia sa mai are contract anul acesta şi încă un an, totul depinde de performanţele pe care le va obţine în finalul acestui sezon. Până în vară, Cristiano Bergodi va rămâne pe banca echipei. Obiectivul său este calificarea în cupele europene, obiectiv în care Rapidul încă se află. Nu s-a pus problema în niciun moment, începând de aseară, după lecţia de viaţă pe care am primit-o la Craiova, ca Bergodi să fie demis”, a spus Șucu pentru Fanatik.
Șucu, NU pentru Petrescu
Acționarul majoritar al Rapidului spune că nu a luat în calcul opțiunea Dan Petrescu. Antrenorul care a luat 4 titluri cu CFR-ul are probleme în Coreea de Sud și ar putea fi demis.
„Nu am discutat cu niciun alt tehnician, orice alte nume care apar, inclusiv numele lui Dan Petrescu sunt speculaţii, lucruri care nu au niciun fel de legătură cu realitatea. Nu vrem niciun antrenor, nu am luat legătura cu niciun alt tehnician, cu atât mai puţin cu Dan Petrescu. Este un profesionist pe care îl respectăm, dar nu este nimic adevărat în ceea ce-l priveşte pe domnia sa”, a precizat Șucu.
Milionarul are încredere că Bergodi e capabil să redreseze situația echipei în perioada imediat următoare.
„Cristiano Bergodi, aşa cum nu a fost semizeu când a bătut FCSB cu 4-0, nici acum nu putem să spunem că e Mefisto. Nu, este un tehnician care are zile mai bune, zile mai proaste, este tehnicianul Rapidului. La unele meciuri poate fi mai inspirat, la altele mai puţin inspirat. El este antrenorul Rapidului până în vară. Dacă ratăm cupele europene, atunci Cristiano Bergodi poate să îşi facă probleme privind viitorul său la Rapid. În acest moment, luptăm pentru cupele europene, suntem în grafic şi suntem convinşi că împreună cu Cristiano Bergodi vom merge în cupele europene şi ne vom atinge obiectivele.
Vreau să închid definitiv aceste discuţii, Cristiano Bergodi rămâne până în vară antrenorul Rapidului şi suntem ferm convinşi că până la final totul se va sfârşi cu un mare happy end pentru noi şi frumoasa familie a Rapidului. Sunt momente grele, sunt momente în care suntem descumpăniţi, dar noi rămânem uniţi. Iar când spun că noi rămânem uniţi, mă refer la toată lumea, inclusiv la antrenorul nostru, Cristiano Bergodi”, a concluzionat Șucu.