De curând, Larisa Iordache şi-a făcut publică relaţia cu fostul iubit al lui Bernadette Szocs, Cristian Chiriţă.
La puţin timp după ce s-a despărţit de fostul partener, gimnasta retrasă din activitate după Jocurile Olimpice de la Tokyo, a recunocut că a început o poveste de iubire cu tânărul de doar 22 de ani.
Pentru a pune capăt speculaţiilor apărute în spaţiul public conform cărora Larisa Iordache ar fi fost motivul rupturii dintre Cristian Chiriţă şi jucătoarea de tenis de masă, fosta gimnastă a ieşit cu un mesaj clar în acest sens.
„Nu a existat niciodată un triunghi amoros. În momentul în care eu și Cristian ne-am întâlnit, eram amândoi singuri de ceva vreme și lucrurile s-au întâmplat de la sine. S-au scris niște lucruri care nu au fost corecte, pentru că eu nu am declarat chestiile alea. Probabil că s-a făcut această comparație pentru că suntem amândouă sportive.
Dar nu avem niciun punct comun. Ne cunoaștem, dar nu avem nimic una împotriva celeilalte. Fiecare dintre noi avem trecutul nostru. Eu consider că sunt genul de persoană care niciodată nu aș intra într-o relație sau aș avea legătură cu un om care nu are treburile încheiate cu trecutul său, fără doar și poate”, au fost precizările vedetei, abordată de Antena Stars.
Larisa Iordache a vorbit chiar în public despre cel care a făcut-o să uite de singurătate. L-a descris în cuvinte măgulitoare, care ar face orice bărbat mându.
„Sunt foarte liniștită. Sunt foarte încântată. Este un bărbat foarte frumos, este un bărbat foarte inteligent. Comunicăm foarte mult, iar asta ne ajută. Totul e bine. E prima noastră apariție. Ne-ați luat-o înainte. Am pus o poză pe Instagram și ne-ați luat-o înainte”, au fost cuvintele fostei sportive.
Larisa Iordache a suferit o accidentare care a făcut-o să renunţe la concursul olimpic din urmă cu doi ani. A fost una dintre multiplele probleme de sănătate cu care s-a confruntat de-a lungul timpului. Chiar şi aşa, Larisa nu a renunţat complet la visul de a mai participa la o ediţie a Jocurilor Olimpice. Următoarea ediţie este anul viitor, la Paris.
„Mereu am pus pe gimnasta Larisa înaintea omului Larisa. Nu uit că am și un început de artroză și trebuie să îmi fac infiltrații. Cu toate acestea, nu se știe niciodată când mă apucă gândurile și vreau să mă sacrific iar. Nu este imposibil, nu am de unde să știu când îmi sclipește ceva în cap.
Mi-ar plăcea să spun că o să concurez la bârnă la JO de la Paris. Dar în ultima vreme m-am urcat pe bârnă doar ca să fac niște story-uri și niște poze. Într-adevăr când mă îmbrac în costum de gimnastică și mă urc pe aparat mi se face dor. E o altă lume, simt că sunt eu, este natura mea. Acolo mă simt acasă” a mărturisit franc Larisa.