Chindia a retrogradat și fotbaliștii aruncă săgeți către conducere. Aceasta nu și-a făcut nici ea treaba, salariile au venit greu, iar inaugurarea noului stadion s-a petrecut când era prea târziu. Și lucrurile nu arată bine la Târgoviște.
Deși seara începuse festiv, la Târgoviște, finalul meciului cu Voluntari a adus lacrimi și tristețe. Remiza cu echipa lui Ciobotariu a consemnat retrogradarea echipei de lângă turnul Chindiei. Fotbaliștii și-au asumat acest eșec dureros, dar au și mărturisit că nu au beneficat deloc de condiții bune.
Seară neagră pentru tot orașul, îmi pare rău de oameni, i-am dezamăgit. Nu îmi găsesc cuvintele. Am încercat, noi suntem principalii vinovați, noi am fost pe teren în tot acest campionat. Dar și Consiliul Județean să se trezească, nu sunt condiții de Liga 1 aici, cu salarii plătite la 3 luni sau mai mult. Nu degeaba anii trecuți am fost ba la baraj, ba aproape de retrogradare. Nu a fost o coincidență că toate aceste rezultate veneau când nu se plăteau banii. Nu poate să te ajute Dumnezeu mereu, nu poți face fotbal la întâmplare.
A venit foarte târziu și acest stadion, noi aveam nevoie de puncte și jucam pe la Ploiești, când puteam să jucăm acasă. Am avut și probleme mari cu accidentările, pe acest final de campionat nu știu ce s-a întâmplat, zici că ne-a lovit cineva. Eu am venit de acasă cu leziune, să încerc să mai ajut, să fac ce pot, a declarat Neguț, autorul golului doi al Chindiei
Conform jurnalistului Vali Moraru, antrenorul de portari de la Chindia, Dumitru Hotoboc, a acuzat o stare de rău puternică, fiind nevoie de intervenția echipei medicale.
Reacția lui a venit imediat după fluierul final, la finalul căruia Chindia Târgoviște a retrogradat în prima divizie. A fost o presiune uriașă pentru jucătorii de la Târgoviște, care după patru ani în care au jucat pe teren străin, au revenit ”acasă”. Dumitru Hotoboc a venit la Chindia de ceva timp, colaborând cu Toni Petrea din septembrie. Cei doi aveau ca obiectiv salvarea de la retrogradare.