FCSB este pe val cu noul antrenor. De la venirea lui Elias Charalmbous, echipa a adunat patru puncte, din duelurile cu Sepsi OSK și CFR Cluj și rămâne în cărți pentru primul titlu din 2015.
Venirea cipriotului pe bancă FCSB-ului a șocat pe toată lumea. Și nu doar în România. Și în Cipru lumea a fost surprinsă de această numire.
Florin Bratu angrenează în Cipru, la Karmiotissa. El a ajuns în țara insulară cu doar câteva zile înainte ca Elias să fie numit la echipa din capitală.
Fostul selecționer de tineret susține că a primit multe telefoane, fiind întrebat sye jurnaliști care este situația de la FCSB.
„M-au întrebat încontinuu, pentru că a apărut în presă. M-au întrebat ce părere am, cum e acolo, în ce calitate s-a dus. În calitate de antrenor, în ce calitate să se ducă? (n.r. – râde)
Să știți că Chalarambous e foarte respectat aici și cineva din federația lor îl voia la loturile naționale. E un antrenor priceput, cu cotă bună în Cipru, dar știm foarte bine, sper că la FCSB să reușească să crească echipa, împreună cu Pintilii”, a spus Florin Bratu, la DigiSport.