Laszlo Dioszegi anunță noul antrenor din Giulești.
Rapid a rămas fără antrenor, după plecarea lui Adrian Mutu la Neftchi Baku.
Laszlo Dioszegi, patronul celor de la Sepsi, susține că Bergodi este noul antrenor al Rapidului.
„Ştiu 100% că Bergodi e la Rapid. E cel mai bun antrenor din istoria lui Sepsi, îi urez succes, dar după meciul nostru direct din prima etapă”, a declarat Laszlo Dioszegi, la finalul partidei Farul – Sepsi 0-1, din Supercupa României.
Dan Șucu a avut cuvinte de laudă pentru Adrian Mutu, însă, totodată, a lăsat de înțeles faptul că au existat anumite neînțelegeri între „Briliant” și conducerea Rapidului.
„Decizia domnului Mutu de a pleca a creat multe discuții în contradictoriu în club, dar nu doresc să le detaliez. Spălarea rufelor în public nu este o atitudine pe care mi-o doresc pentru Rapid. Ce mi-ar plăcea, însă, să vă marturisesc este că în urmă cu un an și jumătate, când domnul Mutu a devenit antrenorul Rapidului, am avut unele temeri.
Plecând de la ideea că în cariera sa de jucător a fost o vedetă incontestabilă la echipele mari la care a jucat, mi-a fost teamă să nu se comporte la fel și din postura de antrenor. Am rămas plăcut surprins să descopăr un coleg matur, care a știut să se impună ca un component valoros al unei echipe, și nu ca o vedetă. Îmi pare rău că Adrian pleacă, dar dragoste cu sila nu se poate!
Mulțumesc, Adrian! Multă baftă în continuare!”, se arată într-un mesaj al lui Dan Șucu postat pe site-ul Rapidului.