Andrei Krișan, Carmen Grebenișan și Dan Ursa au fost cei trei concurenți care s-au luptat în finala Survivor România 2023. În urma voturilor, Carmen a fost eliminată prima. Emoționați, Andrei Krișan și Dan Ursa au așteptat decizia publicului, iar apoi Daniel Pavel a rostit numele marelui câștigător al acestui sezon: Dan Ursa. Deși nu a câștigat marele premiu, Andrei Krișan a luat totuși câteva zeci de mii de euro.
După cum spuneam, în urma voturilor telespectatorilor, Dan Ursa a fost desemnat câștigătorul trofeului Survivor România 2023 și al celor 100.000 de euro puși la bătaie. Deși a pierdut în fața sătmăreanului, Andrei Krișan nu a plecat cu mâna goală din Republica Dominicană.
Fostul concurent al emisiunii de la Pro TV a încasat o sumă destul de consistentă pentru participarea la emisiune. Andrei Krișan a reușit să reziste în jungla dominicană vreme de 21 de săptămâni. Având în vedere faptul că ar fi fost plătit cu câte 1.500 de euro pe săptămână, după participarea la Survivor România 2023, Andrei a plecat acasă cu aproximativ 31.500 euro.
După ce a aflat că s-a calificat în finală cu Dan Ursa, Andrei Krișan a mărturisit că este fericit pentru că a ajuns până în ultima parte a competiției, chiar dacă a fost foarte greu pentru el. Fostul concurent susținea că își dorește să câștige premiul cel mare și că simte gustul succesului.
„Viața mi-a pregătit ceva inedit și spectaculos: venirea mea la Survivor. Pentru mine a fost extrem de dificil, dar totodată am învățat cum să trec peste dificultatea asta. În momentul în care ajung pe traseu, nu mai țin cont de nimic, ci doar că trebuie să îmi adjudec punctul.
Cred în mine suficient încât să simt gustul succesului și al premiului cel mare. Am ajuns în punctul în care nedormit, nemâncat, am ajuns în finală. Vreau să iau premiul cel mare, asta îmi doresc!”, a spus Andrei Krișan, la Pro TV.
Mulți dintre fanii emisiunii nu au fost mulțumiți de deznodământul finalei Survivor România 2023. O parte din publicul reality show-ului a acuzat producția de măsluirea voturilor. Se pare că unii dintre susținători au încercat să trimită mesaje de susținere a favoriților, însă aceste nu ar fi fost confirmate.
Așadar, în mediul online a izbucnit un adevărat scandal. „Krișan este câștigătorul! Restul o fraudă ordinară! Pro TV rușine pentru păcăleala votului. Nici o confirmare, patru telefoane”, a scris pe social media un telespectator.