Ştefan Radu are un viitor asigurat la Lazio. După ce a pus ghetele în cui la sfârşitul acestui sezon, fostul fundaş a primit iniţial o propunere de a prelua o grupă de juniori din cadrul Academiei clubului roman.
Planurile şefilor de pe „Stadio Olimpico” s-au schimbat peste noapte. Potrivit jurnaliştilor de la publicaţia Corriere dello Sport, Claudio Lotito, patronul formaţiei capitoline, a pregătit o nouă funcţie pentru internaţionalul român.
Lotito şi-ar dori ca Ştefan Radu să devină manager la Lazio, post pe care l-a ocupat Angelo Peruzzi, până în 2021. Ştefan Radu ar urma să aibă rolul de a face legătura între echipă şi conducerea administrativă.
Ziariştii italieni scriu că românul nu a luat încă o hotărâre definitivă în privinţa viitorului său. Ştefan Radu nu are însă mult timp la dispoziţie pentru a se decide. În scurt timp, acesta are programată o întâlnire decisivă cu patronul Claudio Lotito.
Fanii lui Dinamo şi-au făcut mari speranţe că Ştefan Radu îşi va amâna retragerea de pe teren va accepta să mai joace pentru încă un an de zile pentru „câinii roşii”. Şansele sunt însă aproape inexistente. Trupa din Şoseaua Ştefan cel Mare nu a rezolvat încă nici până acum problema interdicţiei la transferuri.
Chestionat în legătură cu o sosire a lui Ştefan Radu la gruparea alb-roşie, Răzvan Zăvăleanu a explicat că este mult prea devreme pentru a se vorbi despre achiziţii punctuale.
Oficialii „câinilor roşii” încă speră să primească un verdict pozitiv de la Laussane şi să evite plata a aproape 400.000 de euro, care reprezintă datorii către foşti jucători ai trupei din Şoseaua Ştefan cel Mare.
Există numeroase discuţii interne pe tema interdicţiei la trasnferuri. Din păcate, nu am astăzi noutăţi pe acest subiect. Există două soluţii, revolzvarea la Lausanne a problemei sau, dacă nu, rezolvarea pe parte financiară. Trebuie să-i întrebaţi pe acţionari despre această problemă. Eu aş lua-o pas cu pas. Mai întâi trebuie rezolvată problema interdicţii şi apoi putem vorbi despre transferuri punctuale”, a declarat Zăvăleanu, la Digi Sport.