Ema Karter, cea mai cunoscută videochatistă din România, devenită între timp actriță de filme pentru adulți, a fost adordată de un luptător din UFC. Blondina a oferit detalii incendiare despre întreaga situație.
Ema Karter, pe numele său real Miruna Milu, este celebră pe site-urile dedicate adulților. Ea a povestit într-un interviu mai vechi cum l-a pus la punct pe Dugandzic când a contactat-o în privat cu o propunere indecentă. Și cântărețul de manele Bogdan de la Ploiești a abordat-o pe rețelele de socializare, sub pretextul filmării unui videoclip. Ultimul care a încercat să o cucerească luptă în UFC.
Controversata blondină a recunoscut că obișnuieste să vorbească cu Cody Garbrandt pe rețelele de socializare. Cunoscutul luptător UFC i-a propus să se întâlnească cu el, iar blondina nu a refuzat.
Se pare că Ema Karter are de gând să îi dea o șansă sportivului. Ea a declarat că se va întâlni în prima lună a anului viitor cu campionul american.
Eu nici nu știam cine e el, i-am arătat lui Yamato. I-am spus că îmi scrie un luptător din UFC. Yamato a fost foarte mirat, pentru că el e foarte cunoscut. Apoi am aflat că e Cody Garbrandt. El îmi dădea like-uri la postări și reacționa la story-urile mele. Într-o zi mi-a dat mesaj și m-a întrebat ce fac.
I-am spus că sunt ok, eram la o ședință foto. El m-a întrebat unde locuiesc, deoarece postam foarte des din America. I-am povestit că eu locuiesc în România, dar voi merge din nou în America în ianuarie și voi sta mai mult timp acolo. Cody m-a întrebat dacă vreau să ne vedem și i-am spus că ne vedem în ianuarie. Mi se pare drăguț, îmi place cum arată.”, a declarat Ema Karter, conform fanatik.ro.