Speră să găsească diamantul cu sonda de petrol. Jefferson, fotbalist plătit în trecut cu 500 000 de euro, își spune povestea în PlaySport. Exclusiv

13 04. 2023, 13:15

Vrea să dea tonul pe Ilie Oană! Povestea lui Jefferson, brazilianul pentru care fotbalul înseamnă drumul de la Kaka la Budescu.

Prietenii îl strigă cât se poate de nord-america, ‘Jeff’, dar el e 100% brazilian. Copil fiind, mijlocașul Petrolului, Jefferson, și-a descoperit pasiunea pentru fotbal când tatăl său i-a dăruit o minge pe care a început să o alerge pe străzile orașului natal. S-a inspirat da la Kaka, împotriva căruia a avut șansa să și joace, apoi a ajuns în Turcia, la Gaziantep, unde a fost antrenat de Șumudica. Luni, a debutat la Petrolul după 8 luni de pauză, în care a fost măcinat de probleme medicale.

Un nou început

„Am vorbit cu Claudiu Tudor și el mi-a oferit oportunitatea de a juca în România. Am avut un sentiment bun și am venit la Ploiești. Sunt foarte fericit să joc din nou după 8 luni, e un moment foarte bun pentru mine și mă bucur de el”, spune Jefferson pentru PlaySport.

„Au fost luni grele. Soția mi-e martoră, este foarte dificil să stai pe tușă 8 luni de zile cu probleme de sănătate. Totuși, ei au fost alături de mine. De asta mă bucur atât de mult. Sunt foarte, foarte fericit și este un moment important în cariera mea să revin și să joc, să văd suporterii, să simt energia tuturor. A fost într-adevăr ceva special pentru mine”, își povestește sud-americanul revenirea din meciul cu Mioveni.

Aproape să izbucnească în lacrimi când își amintește de perioada prin care a trecut, Jefferson a început să caute din nou emoția în fotbal pentru a-și găsi motivația la Ploiești.

„La începutul carierei mele, am fost învățat că emoțiile nu sunt bune. Toată lumea îmi spunea că trebuie să fii rece, să nu-ți arăți emoțiile, dar acum, când am mai căpătat experiență, emoțiile m-au făcut jucătorul care sunt astăzi. Îmi place să am aceste sentimente, simt acest moment, simt sprijinul familiei mele, al prietenilor, al colegilor mei, așadar în acest moment al carierei mele mă bucur de aceste emoții”, explică Jeff.

De la Kaka la Budescu

Jefferson a luat-o de mic la goană cu mingea la picior. Tatăl său i-a făcut cadou prima minge.

„Cât am fost copil, am jucat fotbal în fiecare zi. În adolescență am început să iau lucrurile în serios, apoi am mers la o echipă profesionistă. Încet, încet am adoptat acest stil de viață pe care îl iubesc din tot sufletul”, explică brazilianul.

Kaka e modelul pe care și l-a luat în carieră. Jefferson și-a putut întâlni idolul pe teren în chiar primul său an de carieră.

„Îmi place totul la Kaka. L-am întâlnit pe teren în 2014, abia debutasem ca fotbalist profesionist. A fost un moment mare în viața mea. Nu am avut șansa de a discuta cu el, dar m-a împlinit până și faptul că am împărțit terenul”.

Trecerea la Budescu a fost cu surprize. Pentru Jefferson, calitățile de „brazilian” ale atacantului de la Petrolul au fost o revelație: „£ un jucător incredibil, un „monstru” cum spunem noi în Brazilia. E minunat ceea ce reușește el pe teren. Ați văzut și cu Mioveni ce gol spectaculos a dat, apoi ce pasa de gol i-a ieȘit! Poate juca oricand la o echipa de top din Brazilia”.

Garantat de Șumudică

Marius Șumudică l-a pregătit în Turcia pe Jefferson. Recent, antrenorul a declarat că fostul său elev va fi cel mai bun mijlocaș din Superligă după ce-și va recăpăta calitățile fizice.

„Îmi doresc să pot lucra cu el și în viitor. Când Sumi a venit la Gaziantep, m-a învățat multe lucruri tari și m-a ajutat să ajung la un nivel mai bun. Poate vreodată vom colabora din nou, dar acum sunt foarte fericit să-l am ca antrenor pe Florin Pârvu. M-a sprijinit într-un moment foarte greu. El mi-a transmis că are încredere în mine, mi-a spus că mă dorește aici și apreciez modul în care lucrează”, se confesează Jefferson.

Tot de la Șumudică a învățat și câteva dintre cuvintele de bază într-un vestiar. Se făstâcește și râde cu gura până la urechi când e rugat să le spună: „Știu câteva expresii de la el, dar mi-e imposibil să le spun!”

„Încurajările lui Șumudică mi-au dat multă încredere după o perioadă dificilă. El a fost unul dintre cei mai buni antrenori cu care am lucrat, iar colaborarea dintre noi a durat destul de mult timp”, completează Jefferson.

Acum în vârstă de 29 de ani, Jefferson ajunsese acum 3 ani la un salariu de 500 000 de euro pe sezon la Gaziantep. Beșiktaș a încercat să-l transfere după un sezon excelent alături de Maxim și Junior Morais.

„Nu știu dacă m-a vrut Beșiktaș, turcii mi-au zis că sunt ‘fiul lui Gaziantep’. Nu plănuiam să plec de acolo. Voiam să rămân cât mai mult, eram fericit acolo”, explică Jefferson.

Petrolist de o lună, Jeff locuiește la Ploiești împreună cu soția sa, Taina. Își împarte timpul liber intre celelalte două mari pasiuni pe care le are în afara fotbalului, muzica jazz și cooking-ul.

„Îmi place mult să ascult muzica, chiar am fost la un concert de jazz împreună cu soția mea. Ador să gătesc, nu stiu dacă excelez la asta. Soția zice că mă pricep. Fac orice, mai ales paste, faminia noastră are origini italienești din partea bunicii tatălui meu”, spune jucătorul, după care revine la discuția despre muzică: „Când am fost la New York, am intrat într-un club și am simțit că mi-a intrat la inimă muzica de acolo. De atunci am început să ascult din ce în ce mai mult, iar acum este unul dintre marile mele hobby-uri”.