Mihai Stoichiță a lămurit situația lui Edi Iordănescu, imediat după tragerea la sorți a grupelor Nations League. Poziția Federației Române de Fotbal e cât se poate de clară.
În spațiul public a fost lansată ipoteza conform căreia selecționerul ar dori să pună capăt mandatului după Campionatul European din vară. Oficialul unui club din Superliga a vorbit inclusiv despre viitoarea destinație.
Potrivit directorului tehnic al FRF, lui Edi Iordănescu i s-a comunicat deja că se dorește prelungirea angajamentului, însă discuțiile concrete nu s-au purtat încă. Urmează ca președintele Răzvan Burleanu „să-l cheme la masă”.
În momentul de față, principala preocupare este reprezentată de Euro 2024, unde tricolorii au ca obiectiv ieșirea din faza grupelor. Abia apoi vor începe pregătirile pentru campania de calificare la Campionatul Mondial din 2026.
„Trebuie să jucăm cu cineva, nu? Cu Kosovo și Cipru nu e rău. Nu poți să îți propui altceva decât să câștigi grupa. Trebuie să facem o campanie cât mai bună la European și să ne pregătim de preliminariile pentru Mondial. Gândește-te ce experiență vor căpăta tinerii noștri, dacă vom avea o prestație bună la Euro. E cu totul altceva când vii duă o prestație bună la European, iar în toamnă te duci să câștigi o grupă de Nations League. Poate fi o plasă de siguranță pentru calificarea la Mondial.
Noi asta ne dorim. Sper și simt că el va continua, deocamdată el va avea discuții cu președintele. Nimic concret nu a fost, doar i-am comunicat că noi vrem să discutăm cu el. Când va fi să vorbim despre contract, președintele îl va chema la masă”, a declarat Mihai Stoichiță la Digi Sport.
Marcel Pușcaș, președintele lui FCU Craiova, a transmis, prin intermediul unei rețele de socializare, că Edi Iordănescu nu va mai rămâne la cârma echipei naționale după Euro 2024. Următoarea destinație ar fi o echipă din Zona Golfului.
Mesajul a fost publicat cu o lună în urmă, de îndată ce fundașul italian Andrea Padula a obținut cetățenia română. Acesta își exprimase dorința de a evolua sub tricolor.
„Dacă va reuși până la vară, orice selecționer îi va locul lui Edi, după acest Euro din Germania (Edi va fi în Golf), va trebui să țină cont de un fotbalist peste Camora sau Bancu. Bine ai venit românule Padula”, a scris Pușcaș.