Spectaculos! La 72 de ani, Horațiu Mălăele a jucat tenis cu Stere Halep: „Ai învățat să faci d’astea?”. Video
Stere Halep, tatăl Simonei Halep, fost lider mondial în WTA, și Horațiu Mălăele, renumitul actor care va împlini 72 de ani în acest an, au avut o partidă de tenis plină de energie și camaraderie.
În timp ce Simona Halep așteaptă cu nerăbdare decizia Tribunalului de Arbitraj Sportiv de la Lausanne, Stere Halep își petrece timpul pe terenurile de tenis din orașul său natal. Aici, a avut recent o partidă dificilă alături de inconfundabilul Horațiu Mălăele.
Stere Halep și Horațiu Mălăele, în mare formă pe terenul de tenis
Neptun TV a publicat imaginile inedite cu cei doi „veterani” pe terenul de tenis din Constanța. Amândoi au arătat o formă fizică de invidiat în meciul jucat în balon, pe zgură.
Niciunul dintre ei nu este străin de tenis. Horațiu Mălăele este un practicant regulat al acestui sport, iar Stere Halep și-a îmbunătățit abilitățile în ultima vreme. Tatăl Simonei Halep a început să joace tenis constant abia în urmă cu șapte ani.
În pauzele dintre puncte, cei doi au fost surprinși glumind unul cu celălalt, ca doi vechi prieteni. Acest lucru demonstrează relația solidă pe care o au. „Bagă și tu mingea în teren!”, a strigat Stere Halep către Mălăele într-un moment al meciului.
Stere Halep este un susținător al Farului și un apropiat al lui Gică Hagi. Nu ratează meciurile importante ale campioanei României. În urmă cu două săptămâni, a urmărit meciul dintre Farul și Dinamo, scor 0-2, de la stadion.
Horațiu Mălăele se declară dependent de tenis
Horațiu Mălăele este cunoscut pentru dedicarea sa față de sport. Într-un interviu acordat Gazetei Sporturilor în 2009, actorul mărturisea: „Sunt frustrat dacă nu fac sport. M-am izbit întâmplător de tenis și a fost o izbitură atât de fatală încât mi-e greu să mă mai despart. Nu e un hobby, e un mod de a exista și un mod de a mă exprima. Joc tenis aproape în fiecare zi de 11 ani și în urma unei operații de hernie de disc”.
Horațiu Mălăele s-a născut pe 1 august 1952 la Tîrgu Jiu și a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” în 1975, în clasa profesorului Octavian Cotescu. Este actor, regizor, caricaturist, grafician și scriitor. A scris volumul autobiografic „Horațiu despre Mălăele”.