SPECIAL. PlaySport developează secretul mișcărilor de la Dinamo. Vlad Iacob va fi numit, marți, prin corespondență, noul administrator special de la Dinamo. Prima decizie: Ovidiu Burcă antrenor

Cătălin Mureșanu 19.07.2022, 12:20
SPECIAL. PlaySport developează secretul mișcărilor de la Dinamo. Vlad Iacob va fi numit, marți, prin corespondență, noul administrator special de la Dinamo. Prima decizie: Ovidiu Burcă antrenor
  • Marți, prin corespondență, acționarii SC Dinamo 1948 SA aleg un nou administrator special;

  • Așa cum PlaySport.ro a informat în exclusivitate, tânărul Vlad Iacob (34 ani) va fi noul șef de la Dinamo;

  • Prima mutare a lui Vlad Iacob va fi numirea lui Ovidiu Burcă (42 ani) în postul de antrenor.

  • Săptămâna a debutat în forță la Dinamo. Luni, într-un maraton al ședințelor, Vlad Iacob, cel care în ultima perioadă a fost mandatat de acționarul majoritar – firma Lotus prin administratorul Dorin Șerdean- să caute un investitor pentru vânzarea pachetului majoritar (72,8%) a avut două întâlniri importante și mai multe discuții telefonice de gradul zero. După meciul amical pierdut, scor 1-3, cu FCSB Academia Clinceni, șefii „câinilor” au luat decizia de a numi o persoană care să aibă drept de semnătură în deciziile importante de la echipă. Până în acest moment, Mihai Matei, directorul sportiv, avea mandat pentru a semna anumite acte, însă această variantă era una de compromis.
    În acest sens, așa cum PlaySport.ro a prezentat în exclusivitate. Vlad Iacob a reprezentat soluția care a împăcat pe toată lumea, de la Dorin Șerdean, la liderii DDB și Elias Bucurică, președintele acționarului Asociația Peluza Cătălin Hîldan (20,06 %) și până la Nicolae Badea, prin Asociația Clubul Sportiv Fotbal Club Dinamo București (7%).

    Iacob și Burcă, de la DDB și RTZ, la Computerland. Prin telefon cu Șerdean și Zăvăleanu

    La orele prânzului, Vlad Iacob și Ovidiu Burcă, alesul său pentru funcția de președinte au mers la sediul clubului, care se află în centrul Capitalei, în aceeași clădire cu birourile RTZ & Partners SPRL, administratorul judiciar al SC Dinamo 1948 SA și s-au întâlnit cu Elias Bucurică și mai mulți lideri din cadrul programului Doar Dinamo București. La discuții au fost prezenți și reprezentanți ai RTZ, în persoana omului cu drept de semnătură, practicianul în insolvență Claudiu Balog, nu însă și Răzvan Zăvăleanu, cel care este plecat din țară. La fel, din informațiile PlaySport.ro, negocierile cu Dorin Șerdean s-au purtat telefonic, fostul președinte al „câinilor” fiind plecat din București.

    Iacob a fost dorit de toți acționarii și-i va lua locul lui Iuliu Mureșan, cel care a plecat fixic, însă reprezintă clubul cu drept de semnătură

    După această întâlnire, Iacob și Burcă s-au urcat în mașina tânărului aspirant la o funcție în cadrul clubului și s-au îndreptat spre nordul orașului, la sediul firmei Computerland, unde au intrat într-o altă sesiune de discuții cu Nicolae Badea, cel care controlează Asociația Clubul Sportiv Fotbal Club Dinamo și este, în acte, președinte fondator SC Dinamo 1948 SA.

    MAI MULTE DETALII AU FOST oferite în cadrul emisiunii PlaySport Live, ediția de luni.

    După această zi în care, telefonic sau față în față, Iacob și Burcă au luat „binecuvântarea” tuturor acționarilor, mai puțin a lui Cornel Dinu, care deține o cotă simbolică și luni nu a fost contactat în această chestiune, marți, prin corespondență, într-un vot anticipat urmează ca Vlad Iacob să fie numit noul administrator special al „câinilor”. Prima decizie importantă luată de Iacob va fi numirea lui Ovidiu Burcă în funcția de antrenor la Dinamo. Cât despre Cornel Dinu? Cel mai probabil, marți, „Mister” va fi abordat pentru semnătura necesară, însă conform statutului SC Dinamo 1948 SA, în AGA, Dorin Șerdean este cel care are votul hotărâtor conform procentului de acțiuni deținut de Lotus.

    Se vrea deblocarea situației din club

    Totuși, din informațiile noastre, Adunarea Generală a Acționarilor SC Dinamo 1948 SA urmează să se întâlnească și fizic, la data stabilită de RTZ  sau mai devreme, decizia votului prin corespondență fiind luată de urgență, din lipsă de timp și mai ales pentru a organiza haosul de la echipă și din club.

    În ultimele zile, după ce nu au avut cu cine să discute, medicul și preparatorul fizic au amenințat că vor părăsi echipa, iar jucătorii, care vin sau care pot pleca, nu au cu cine discuta, rolul fiind preluat de Mihai Matei și de reprezentantul RTZ. Mai mult, prin numirea lui Vlad Iacob s-a dorit ca acesta să aibă și o reprezentare oficială în discuțiile cu potențiali sponsori, în deciziile legate de organizarea noului sezon, emiterea de abonamente, strategii de marketing și multe alte puncte importante pentru ca Dinamo să își poată desfășura activitatea.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622