România a dat în luna februarie campionul european la jiujitsu brazilian, în competiția desfășurată la Roma. Claudiu Băican, în vârstă de 33 de ani, încununat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului din cetatea lui Francesco Totti, născut și crescut în România, a pornit cu fotbalul, a jucat în primele trei ligi din țară, are bifate prezențe și în „calcio-ul” italian, dar a dat mănușile de portar pe… sportul de contact.
Contactat de Playsport.ro, proaspăt câștigător al competiției și originar din Zalău, campionul european a acordat un interviu în care a vorbit despre cariera pe care a avut-o în fotbal, dificultățile peste care a fost nevoit să treacă, motivele care au dus la agățarea manușilor de portar în cui, precum și dragostea pentru noua sa pasiune.
Cu o poveste de viață interesantă, Claudiu Băican a pornit la drum în fotbal la CFR Cluj, campioana ultimelor patru ediții din Liga 1.
Am început fotbalul la juniorii lui CFR Cluj, pe vremea când era Dorinel Munteanu antrenor. M-am apucat de fotbal la 12 ani, dar, când am mai crescut, mă antrenam cu echipa mare și jucam la juniori. La seniori am debutat în România la Zalău, în Liga a IV-a”.
Totuși, pentru a atinge performanțe mai mari, acesta a plecat în Italia de tânăr iar, la 16 ani și jumătate, bifa prima echipă din „Cizmă”, însă experiența nu a fost cea mai bună, deoarece „am ajuns la o echipă de Serie D, dar nu am apucat să joc, pentru că aveau o regulă prin care nu puteau fi mai mult de doi extracomunitari în echipă”. Deși foarte tânăr, el nu a renunțat.
Am plecat la Teracina, echipă tot din Serie D, mai jos de Roma. Am stat șase luni aici și m-a văzut cineva de la Benevento, echipă din Liga a 3-a în momentul acela. În primul an, mă antrenam cu echipa mare, dar jucam la juniori”.
La echipa unde a evoluat și George Pușcaș în perioada 2016-2018, Claudiu Băican a avut cele mai mari satisfacții din fotbalul italian. Într-o competiție dominată de academii mai puternice precum cele ale Romei, ale lui Juventus, AC Milan sau Internazionale Milano, Benevento, cu al nostru român între buturi, a devenit „campioni d’Italia”.
*Benevento, campioni d’Italia (Claudiu Băican, stânga sus)
Am reușit să câștigăm campionaul național de juniori în Italia, iar acest lucru mi-a prilejuit trecerea la seniori. Am început să joc, dar, cât am fost acolo, an de an am pierdut în semifinale sau în finale de play-off-uri pentru promovarea în Serie B. Am fost împrumutat și la Latina Calcio, tot în Serie C, pentru a prinde mai multă experiență, dar m-am întors”.
*Benevento și fotografia unui succes istoric
Cu un contract pe încă două sezoane și jumătate la Benevento, apreciat de conducere, de colegi, Claudiu Băican a primit o lovitură extrem de dureroasă. Mama acestuia a trecut în neființă, tragedie care l-a afectat până în momentul în care a renunțat la tot. Fotbalul și orice alt lucru a picat în plan secund. În tot acest timp, aflat sub contract cu echipa care, în prezent, este în Serie B, fostul portar a subliniat că din partea celor de la club a avut întotdeauna susținere și deschidere.
Am avut ceva probleme cu mama mea, care a și murit, lucru care m-a făcut să mă întorc acasă. Nu am vrut să mai joc fotbal. Benevento m-a susținut, nu s-a pus problema, mai aveam doi ani și jumătate contract cu ei, dar a fost strict decizia mea, a fost un blocaj mental. M-am întors în Italia, am fost la încă o echipă (n.r. – Vallee d’Aoste), dar lucrurile nu au mai stat la fel”.
După o experiență de ani buni în Italia, în Serie C și Serie D, dar și după un episod dramatic petrecut în familie, Claudiu Băican a revenit în fotbalul autohton, chiar în Liga 1. Săgeata Năvodari, echipă fondată în 2010, care, an de an a promovat și a ajuns în prima ligă, i-a oferit campionului european la jiujitsu șansa de a apăra pe prima scenă a fotbalului românesc. Totuși, pentru Băican, diferențe dintre fotbalul italian și cel românesc au reprezentat un adevărat șoc, peste care a trecut cu greu.
Am revenit definitiv în România, unde m-am transferat la Săgeata Năvodari, Liga 1. Președinți erau Anamaria Prodan și Bobuțan Aurelian. M-a sunat ea și m-am dus. Nu am mai lucrat înainte împreună cu dânsa. Problema la Năvodari a reprezentat-o arestarea domnului primar, el fiind sponsorul principal. Antrenor la Săgeata a fost Cătălin Anghel, un om foarte bun și priceput. Mi-a fost foarte greu să mă obișnuiesc la fotbalul din România după atâția ani în Italia. A fost un șoc pentru mine. Condițiile nici nu se comparau. Nivelul de acolo nu se compară cu cel de aici. Avem fotbaliști buni în România, dar nu putem compara condițiile de care au parte. În perioada în care am jucat acolo (n.r. – la Benevento), toți cei cu care am fost coechipier au ajuns să joace și în Serie A”.
Cu un singur sezon în Liga 1, Săgeata Năvodari, ca multe alte echipe de după 2000, a cunoscut falimentul. În prezent, echipa nu mai există în eșaloanele profesioniste din România.
Situațiile unor echipe precum Gaz Metan sau Academica Clinceni nu îi sunt străine lui Claudiu Băican, chiar dacă acesta nu mai urmărește fenomenul fotbal. Formațiile din Sibiu, respectiv Ilfov, sunt în pericol să nu termine pe teren stagiunea actuală a Ligii 1, iar campionatul intern poate rămâne cu doar 14 combatante chiar înainte de terminarea sezonului regular și începerea play-off-ului și a play-out-ului.
Legitimat în România la echipe precum Săgeata Năvodari, Olimpia Satu Mare, FCM Zalău, Unirea Tășnad sau Sportul Șimleu, în primele trei ligi, campionul european nu a avut niciodată problemă cu primirea banilor.
Nu am avut probleme financiare nici în România, nici afară. Am primit mereu banii, câteodată cu ceva întârzieri, dar pe toți. Mi s-au dat toți banii. După Săgeata, am stat un an la Olimpia Satu Mare, în Liga a 2-a. Au avut probleme financiare, iar eu am plecat acasă, la Zalău. Am continuat la Liga a 3-a. Să știi, sunt condiții foarte bune în general la Zalău. Pe lângă asta, sunt oameni de fotbal care se implică, iar Primăria investește bani. Anul trecut au pierdut promovarea în Liga a 2-a în ultimele secunde ale barajului”.
Întrebat de meciuri aranjate, acesta a negat vehement acest lucru.
Nu s-a pus problema de așa ceva. Eu, din câte știu, n-am participat la astfel de meciuri. Poate au fost, dar nimeni nu mi-a spus mie nimic, deoarece știau ce fel de persoană sunt. Sunt sportiv, am muncit și nu sunt de vânzare. Pentru mine n-a existat așa ceva niciodată. N-am avut ocazia și nici nu mi s-a propus, dar aș fi refuzat categoric”.
Trecut prin greul diviziilor inferioare din România, Claudiu Băican a subliniat că nu merită un efort de acest gen pentru condițiile la care sunt supuși fotbaliștii. Condițiile grele puse în balanț cu așteptările foarte mari l-au făcut pe aceasta ca, în timp, să-și piardă iubirea și pasiunea pentru sportul pe care l-a început cu zâmbetul pe buze și cu speranțe în suflet.
A fost un moment greu, decisiv, pentru cariera mea. Nu mai simțeam dragoste pentru ceea ce făceam. Condițiile erau grele, salarii mici, și, din punctul meu de vedere, nu merita să faci un asemenea efort, să pleci de acasă, să te antrenezi zilnic. Eu n-am făcut niciodată fotbal pentru bani. Fotbalul, ca să-l faci, trebuie să-l iubești, după să te gândești la bani, pentru a ajunge la un nivel mai înalt. Nu m-a interesat să continui în fotbal nici ca antrenor sau în altă funcție. N-am mai simțit iubire, astfel că nu mai puteam să mă dedic, așa că am renunțat.
Trecerea de la un sport precum fotbalul la cel de jiujitsu brazilian pare puțin ciudată. Cum mulți foști fotbaliști preferă să rămână, sub o formă sau alta în domeniu, ca antrenori, preparatori sau prin birouri, pentru Claudiu Băican a urmat altceva.
După fotbal, am fost la Călin Marincaș, campion mondial la karate. Am vrut să învăț un sport nou, m-am dus de plăcere și așa a început. Prima oară am făcut box, pe care l-am și învățat. La jiujitsu brazilian am ajuns prin domnul Marincaș, care m-a dus la Mircea Cubleșan, campion național, multiplu campion european. Am început să învăț, iar maestrului Mircea Cubleșan i-a plăcut de mine. E un sport foarte greu, total diferit de fotbal, e o muncă fizică și psihică enormă, e altceva”.
Din curiozitate și plăcere, acesta a ajuns, în mai puțin de doi ani de zile, campion european la jiujitsu brazilian, într-o competiție la care au luat startul aproximativ 3000 de participanți. De asemenea, el a menționat și condiția primordială care face, de multe ori, diferența între luptătorii din România și cei din străinătate.
Condițiile sunt foarte bune. Când zicem „condiții” în acest sport, ne referim la partener de sparring, de antrenament. Multe școli din Europa, foarte bune, nu au oameni în sală cu care cei ce se antrenează să se lupte și să crească. Învață tehnică, dar nu au parte de proba practică, ca să zic așa, și este un mare dezavantaj. Aici, unde mă duc eu, în Cluj, avantajul este că suntem undeva la 30 de persoane în sală, la cel mai înalt nivel, la toate categoriile de vârstă și greutate. De la copii de 8-13 ani, până la oameni de 40 de ani. Asta m-a ajutat să cresc foarte mult”.
*Claudiu Băican pe cea mai înaltă treaptă a podiumului de la Roma (sursă foto: pagină personală de Facebook: Claudiu Băican)
Deși medaliat cu aur în Roma, ambiția lui Claudiu Băican nu se oprește aici. Participant la prima competiție de o astfel de anvergură, fostul fotbalist are obiective și mai mari de la 2022. Următorul hop îl reprezintă Campionatul Mondial ce va fi organizat în Las Vegas, Statele Unite ale Americii, în luna septembrie.
Visul meu este să particip la Campionatul Mondial din Las Vegas, din septembrie. Poate să participe luptători din orice colț al lumii, fiind un turneu de tip „open”, precum cel de la Roma, unde au fost aproximativ 3000 de participanți, din 526 de cluburi din lume. Eu sunt la BPT România (n.r. – Brazilian Power Team)”.
*Claudiu Băican alături de Andre Galvao, cel mai bun luptător din circuit
Pe viitor, de ce nu, Claudiu Băican să facă parte din echipa olimpică a României și să reprezinte „tricolorul” la cea mai prestigioasă competiție pentru sportivii de pe mapamond: Jocurile Olimpice. Totuși, este greu de crezut că jiujitsu brazilian va deveni sport olimpic până la următoarea ediție, cea din Paris, 2024, astfel că acesta, cel mai probabil, ar trebui să mai aștepte până în 2028.
Momentan nu este sport olimpic, dar poate pe viitor. Cred, însă, că va deveni sport olimpic. Nu știu când. Visul meu este să devin campion mondial, dar o să vedem, nu știu încă ce va fi. Prin muncă, poți să faci orice. Trecerea mea a fost totală, de la fotbal la jiujitsu, două sporturi total diferite. Aici, dacă ești bun, ajungi. Totul depinde doar de tine. De asemenea, am grijă la alimentație și la odihnă. Plus dorința, bineînțeles. O să auzi mai mult pe viitor de acest sport. Din ce în ce mai mulți oameni își aduc copiii la jiujitsu. E un sport dezvoltat, dar acesta va crește și mai mult” a încheiat Claudiu Băican pentru Playsport.ro.