Una din cele mai influente figuri de la Universitatea Craiova ar putea părăsi clubul în această vară. Sorin Cârțu nu mai pare mulțumit de situația din Bănie și președintele clubului ar lua în considerare o eventuală plecare.
Fostul mare internațional a anunțat în 2022, când a fost desemnat din nou președinte, că vrea să aducă titlul în Bănie. Dar ultimul sezon a fost un eșec total, echipa nu a prins nici măcar cupele europene. Oficialul a fost și criticat de patronul Rotaru, după unele declarații oferite înainte de ultima etapă, când șeful oltenilor a insinuat că Farul nu va juca serios la Cluj. Dar campionii au învins în Gruia, însă juveții au cedat pe teren propriu, contra lui Sepsi. Situația tensionată dintre fostul atacant și patronul clubului, poate conduce la un eventual divorț, anunță Fanatik.
Nu vreau să vorbesc public despre problema asta. Nu pot și nu vreau să spun nimic în momentul de față”, a declarat Sorin Cârțu, pentru sursa citată
Mihai Rotaru a oferit mai multe amănunte legate despre transferul lui Băluță la FCSB. Patronul Universității Craiova este nervos că fotbalistul a ales echipa lui Becali în dauna oltenilor.
Băluță e respectat de noi, este jucătorul crescut de noi. Când am văzut ca a terminat contractul cu Akademia Puskas, i-am făcut o ofertă lui Băluță. I-am zis că are o ofertă de la noi. Ar fi fost al treilea salariu din România, după Florinel Coman și Deac.
Acum 10 zile m-a sunat și m-a întrebat dacă putem să ne vedem. A venit la 17 să ne vedem. A zis că discutăm cu impresarii și am discutat cu el. Salariul a rămas același, îmi este greu să dau bani la semnătură. Este nedrept, pentru că nu-i dădusem niciun ban la semnătură. Am crezut că pentru el era o mișcare foarte bună. Ulterior, mi-a spus el că îl sunase Gigi. I-am zis că e cea mai mare greșeală că se duce la FCSB. I-am zis că îi dau 100 000 la semnătură, dintre care păstrez 50 000 pentru alte aspecte. Aseară m-a sunat și mi-a zis că a luat hotârârea să meargă la FCSB. L-am întrebat de ce a luat decizia să se ducă la FCSB pe aceiași bani. Mi-a zis că e decizia lui. Am rămas perplex”, a spus patronul Craiovei, Mihai Rotaru, pentru DigiSport.