Sorin Cârțu este sigur că va obține un nou mandat în funcția de președinte al Universității Craiova, din moment ce este singurul candidat care s-a înscris în această cursă. În acest context, fostul mare fotbalist al „Craiovei Maxima” a făcut noi precizări referitoare la obiectivele pe termen scurt și mediu pe care le are la clubul din Bănie.
El a explicat că pentru acest sezon își dorește ca echipa antrenată de Laurențiu Reghecampf să încheie actualul sezon pe locul 2 și că câștige Cupa României. Pentru atingerea primului obiectiv, Sorin Cârțu a subliniat că meciurile cu FCSB și CFR Cluj din turul play-off-ului vor fi cruciale.
Din sezonul viitor, lucrurile se vor schimba însă la Universitatea Craiova. Actualul și viitorul președinte al clubului a spus că echipa trebuie să fie capabilă să le îndeplinească suporterilor marele vis, respectiv primul titlu de campioană după mai bine de 30 de ani.
Deocamdată am mandatul acesta, să vedem ce se va decide la alegeri. Fiecare e liber să decidă acolo, în cabina de vot. Prima realizare pe care o vreau este să luăm locul 2 şi Cupa României. Meciurile următoare, cu FCSB şi CFR Cluj, sunt determinante pentru ceea ce vrem să facem şi ceea ce ar trebui să facem în play-offul acesta.
Doar asta se poate în momentul de faţă. Pe urmă, în campionatul 2022/2023 sunt alte discuţii, să vedem. Trebuie să pregătim ceea ce aşteptăm de ani de zile, adică să luăm campionatul”, a spus Sorin Cârțu la un eveniment organizat la grupele de copii și juniori de la Universitatea Craiova la care a participat.
Mai exact, a fost vorba despre o selecție organizată de olteni, în urma căreia vor fi aleși tineri jucători care să facă parte în următorii ani din sectorul juvenil al clubului din Bănie. Legat de acest subiect, Sorin Cârțu a subliniat importanța organizării cât mai dese a acestor evenimente pentru dezvoltarea fotbalului oltean și a celui românesc în general.
Este un eveniment frumos, o iniţiativă de lăudat. Trebuie să recidivăm cu asemenea acţiuni, pentru că ideea este să descoperim viitoarele talente, pentru schimbul de mâine. Noi sperăm să fie totul o reuşită. Dacă din aceste acţiuni găsim 3-4 de nivelul lui Balaci e perfect”, a mai spus președintele Universității Craiova.
Clubul din Bănie a confirmat din nou faptul că Sorin Cârțu va fi singurul candidat la alegerile pentru funcția de președinte, care vor avea loc pe data de 10 aprilie, la meciul pe care Universitatea Craiova îl va juca pe teren propriu contra campioanei CFR Cluj.
S-a încheiat în mod oficial perioada pentru depunerea candidaturilor la alegerile viitorului președinte al Clubului Universitatea Craiova. „Maximul” Sorin Cârțu este unicul candidat pentru următorul mandat de președinte al Științei, cel care va conduce din punct de vedere managerial destinul clubului nostru în următorii doi ani.
Așa cum am precizat în ultimul comunicat oficial referitor la subiectul alegerilor, scrutinul va avea loc în ziua meciului cu CFR Cluj, duminică, 10 aprilie 2022. Secțiile de votare vor fi amplasate în incinta stadionului „Ion Oblemenco”, toate detaliile urmând a fi comunicate în perioada următoare”, a transmis clubul oltean.