„Sorescu ajunge luni în cantonament”. Fostul jucător de la FCSB și Dinamo NU va fi păstrat de Rakow și e gata să semneze cu o altă echipă
Deian Sorescu i-a convins pe turcii de la Gaziantep și va fi parte din lotul fostei echipe a lui Marius Șumudică și sezonul viitor.
Împrumutat chiar la cererea antrenorului român, Sorescu a avut evoluții consistente și va continua la clubul din sudul Turciei. Momentan, nu se cunoaște dacă va fi vorba despre un transfer definitiv sau despre încă un împrumut. Publicația locală gaziantep27 notează că Sorescu e așteptat luni în cantonamentul echipei turce de la Bolu.
Sorescu a făcut parte din lotul României la Euro 2024, fără să joace un rol important în campania din Germania. Nu doar Gaziantep a fost mulțumită de randamentul său. Și Sorescu s-a simțit foarte bine la echipă și a insistat ca relația să continue, notează sursa citată.
Deian Sorescu, 26 de ani, a venit la Gaziantep în ianuarie. În cele 6 luni petrecute la club, a reușit 4 goluri și două assist-uri, ajutând la salvarea de la retrogradare. În lotul lui Gaziantep, au fost sezonul recut 4 români: Maxim, Niță, Drăguș și Sorescu. Dintre ei, doar Maxim și Niță vor continua. Drăguș a ajuns la Trabzonspor, în timp ce Niță e la un pas de Al Feiha din Arabia Saudită.