Sorana Cîrstea și-a demolat adversara în primul tur la Indian Wells. Cu cine va juca în faza următoare

10 03. 2023, 01:21

Sorana Cîrstea a făcut spectacol în primul meci la Indian Wells. Românca nu i-a dat nicio șansă advesarei sale și s-a calificat în turul doi.

„Sori” a învins-o pe australianca Kimberly Birrell , numărul 115 mondial,  în două seturi, 6-3, 6-2 și merge  în faza următoare, unde o va întâlni pe americanca Madison Keys, numărul 20 WTA. Partida din primul tur a fost la discreția tenismenei din România care a câștigat într-o oră și 20 de minute. 30.885 de dolari a încasat Sorana după victoria din primul tur.

Singura româncă rămasă pe tabloul principal

Meciul cu Madison Keys va fi unul mult mai greu și va avea loc în noaptea de vineri spre sâmbătă.  Doar o dată s-au mai întâlnit cele două tenismene în circuit, victoria revenindu-i româncei. În 2019, la Madrid, Cîrstea a trecut de americanca Keys în trei seturi, 3-6,6-4,6-4,6-1.

Sorana a rămas singura tenismenă din România prezentă pe tabloul principal la Indian Wells. Irina Begu a fost eliminată în primul tur de cehoaica Linda Noskova (Cehia, 54 WTA), scor 6-7(7), 1-6.