Sorana Cîrstea (33 de ani, 37 WTA) s-a calificat în turul doi de la Wimbledon 2023, după ce a trecut în trei seturi, 6-1, 2-6, 6-3, de germanca Tatjana Maria (35 de ani, 62 WTA), iar la final a vorbit și despre scandalul în care a intrat fără să vrea.
Sportiva noastră s-a ales cu foarte multe jigniri, multe imposibil de reprodus, după ce a postat un mesaj pe Instagram, considerat controversat.
Sportiva noastră a postat un mesaj care i-a adus mai apoi foarte multe jigniri din partea celor care îi urmăresc activitatea.
„Faceți bărbații din nou masculini, faceți femeile din nou feminine, faceți copiii din nou inocenți!”, a fost mesajul care a încins spiritele pe rețelele sociale.
”A fost un mesaj care a venit după sosirea mea la Wimbledon și a fost un mesaj pozitiv.
Ieri am văzut-o pe Prințesa de Wales, Kate, și m-a impresionat extraordinar de mult eleganța ei, eleganța doamnelor de aici, cât de frumos sunt îmbrăcați bărbații, toți la costum, cu cravată, și câtă disciplină au copii, ce inocență, și totul a venit dintr-o admirație a mea față de acest turneu și de toate lucrurile frumoase pe care le-am văzut aici, care reprezintă acest turneu.
A fost un mesaj pozitiv care, în general, în ziua de astăzi se poate interpreta oricum, însă mesajul a fost unul pozitiv, legat de eleganța acestui turneu, de faptul că zâmbesc când văd cât de frumoasă e lumea în tribune, cât de frumoși sunt spectatorii aici și câtă clasă este în acest turneu.
De aici a fost inspirația înainte de această postare. Deci, ideea din spatele acestei postări a fost una foarte pozitivă”, a declarat Sorana Cîrstea, potrivit eurosport.ro.
Scandalul involuntar iscat de către Sorana Cîrstea a fost comentat și de Ilie Năstase (76 de ani).
Fostul mare jucător de tenis, surprins recent pe Litoral în prezența celor mai cunoscute gemene din showbizul românesc, crede că majoritatea jignirilor adresate Soranei sunt din țara noastră.
”A fost certată din România doar. Sorana Cîrstea e musculoasă și…? Uitați-vă la Serena Williams. Sorana, ce, nu are, nu are corp de femeie? Aoleo, nu știam asta (n.r. despre acele critici primite de Sorana Cîrstea), nu știu.
Normal că sunt și comentarii pro și contra. Dar comentariile contra sunt din România mai mult, vă spun eu”, a spus Ilie Năstase la ProSport Live.
Chestionat la ce categorie se înscrie el, Năstase, mucalit din fire, a replicat:
”Eu sunt la ăia mai grași… Nu la ăia care sunt pe invers. Până la urmă tot nu m-am oprit.
Știi cum e, niciodată două fără trei, la mine, e niciodată două fără cinci. Poate a greșit fata, dar e un comentariu, iar noi acum ne dăm cu capul de toți pereții ce a zis Sorana Cîrstea.
Ce a spus greșit, că nu văd? Dar de ce nimeni sau foarte puțini oameni fac comentarii la performanțele acestei fete, care sunt importante? Poate că acum este cea mai bună jucătoare din România. Am înnebunit cu toții! Majoritatea nu o apreciază”, a mai spus Ilie Năstase.