Sorana Cîrstea, iubita lui Ion Ion Țiriac, și-a văzut visul împlinit! Parcursul bun de la începutul acestui an, i-a asigurat performanța la care visa de ceva timp. Sportiva din România va reprezenta țara noastră la cea mai importantă competiție a anului: Jocurile Olimpice.
Pentru acest lucru, Cîrstea avea nevoie de rezultate bune, care să o propulseze în clasamentul WTA. Parcursul de până acum, de la Roland Garros, a ajutat-o să își îndeplinească principalul obiectiv. Ultimul succes i-a asigurat nu doar prezența în turul 3 la Open-ul de la Paris, dar și locul la Tokyo.
Nu a fost o misiunea ușoară pentru sportiva noastră, în turul secund de la Roland Garros. Deși se află pe locul 97 WTA, Martina Trevisan s-a bătut pentru fiecare punct în fața frumoasei Sorana. A rezultat un meci maraton, în care ambele tenismene au avut șansa să își apropie victoria.
Aproape trei ore i-au trebuit Soranei să spargă rezistența italiencei. Aceasta a părut să întoarcă partida în setul al doilea, după ce Sorana se impusese în primul cu 6-4. Românca a arătat momente de nesiguranță și de aceea, rivala ei și-a adjudecat setul cu 6-3 și a împins meciul în decisiv.
Acolo Sorana a reușit să își găsească ritmul cel mai bun și și-a păstrat calmul în momentele decisive. De aceea, a obținut victoria și punctele necesare pentru a pătrunde în top 50.
Sorana a urcat pe locul 47 WTA și, astfel, a devenit disponibilă pentru un loc la Tokyo. Deși nu mai a jucat la FED Cup, principalul criteriu de prezență șa Jocurile Olimpice, Federația de Tenis a cerut o derogare pentru Sorana.
Sorana și-a manifestat dorința de a reprezenta țara noastră în Japonia și oficialii forurilor internaționale au fost de acord. Pentru asta, iubita lui Ion Ion Țiriac avea nevoie de o clasare superioară în clasament, iar acest lucru s-a întâmplat. Sorana poate fi marea speranță a României la Tokyo, mai ales după anul de coșmar al Simonei Halep.
Până atunci, Sorana speră să meargă cât mai departe la Roland Garros. Românca va juca turul următor cu Daria Kasatkina, o adversară redutabilă. Un succes ar duce-o pe Sorana în optimi. Până acum, românca nu se poate plânge de parcursul de la Paris, care i-a adus 130.000 de euro, până în acest moment.
Nu am jucat bine, se întâmplă, dar am luptat din răsputeri. Uneori compensezi cu inima, cu picioarele, cu efortul. Mă bucur mult pentru victorie, a spus Sorana, la finalul partidei