Somație primită de Mircea Lucescu la Dinamo Kiev. Antrenorul român se confruntă cu o situație extraordinară la echipă. Deși are șanse mari să întrerupă supremația fostei sale echipe, Șahtior, în Ucraina, fanii lui Dinamo tot îl contestă. Iar acum a primit o lovitură chiar din interiorul propriei echipe.
Deși este cunoscut pentru tactul său și modul cum își apropie jucătorii, Il Luce a supărat un fotbalist din cadrul lotul ucrainienilor. Iar acesta s-a plâns la Asociația Fotbaliștilor Profesioniști din Ucraina. Iar aceștia i-au dat dreptate jucătorului.
Pe asta n-o mai întâlnise Mircea Lucescu în toată cariera sa. Un fotbalist pretinde scuze pentru că nu este folosit de antrenor. Mikkel Duelund este un mijlocaș de 23 de ani, adus de Dinamo Kiev, din Danemarca, în 2018. 4 milioane de euro au plătit ucrainienii, dar acesta nu s-a impus la echipă, mai ales de când a venit tehnicianul român. Duelund este un internațional danez de tineret, iar din 2018 a jucat în doar 25 de meciuri pentru trupa din capitala Ucrainei, pentru care a marcat 3 goluri și a dat o pasă decisivă.
Se pare că Duelund este nemulțumit de situația lui, iar președinteșe Asociației Fotbaliștilor este de partea lui. Iar acesta l-a somat public pe Lucescu.
Îi solicit public lui Mircea Lucescu să își ceară scuze și să explice atitudinea lui față de jucător. Nu este normal cum se poartă cu el. Nu este lăsat să joace fotbal, iar fotbalistul are multe nemulțumiri. Mai ales că este unul din cei mai valoroși fotbaliști din lot, a declarat Oleg Pecherny.
Pecherny a anunțat că a vorbit și cu președintele Surkis despre situația danezului. Oficialul crede că Duelund este discriminat de Lucescu, deși fotbalistul ar fi la fel de bun sau chiar mai bun decât alți membri ai lotului. Mai mult, Pecherny își permite să îi dea și sfaturi tactice lui Lucescu.
Cu Villareal a stat pe bancă, deși putea aduce un plus echipei. Este un fotablist creativ, iar Dinamo avea nevoie de asta. Cu Zorya a aflat că nu va face deplasarea cu echipa cu 5 minute înainte. Nu este normal, Lucescu se joacă cu un fotbalist tânăr, cu potențial. De aceea trebuie să dea explicații, consideră șeful Asociației Fotbaliștilor din Ucraina
Dinamo Kiev este ca și eliminată din Europa, dar echipa lui Lucescu stă bine în campionat. Are 4 puncte avans față de Șahtior, iar Lucescu speră să aducă titlul la Kiev.