Soluția găsită de CSA Steaua pentru a putea promova. Adi Popa a dat din casă
CSA Steaua ar fi găsit soluția pentru obținerea dreptului de promovare pe prima scenă a fotbalului românesc. Adi Popa a făcut dezvăluiri pe marginea subiectului.
Cum vrea CSA Steaua să obțină dreptul de promovare. Adi Popa a dat din casă
Întrucât roș-albaștrii se află la cel de-al treilea sezon consecutiv în Liga 2, fără drept de promovare, foștii mari jucători, suporterii, dar și antrenorul Daniel Oprița și-au pierdut răbdarea. Cel din urmă a lăsat de înțeles, chiar înaintea duelului cu Rapid din Cupa României, că se gândește tot mai serios la plecare, în condițiile în care nu i s-a făcut momentan nicio propunere de prelungire a contractului scadent în iunie 2024.
Problema ar fi, însă, aproape de a-și găsi rezolvarea. Adi Popa a dezvăluit strategia conducerii: să transforme echipa într-un ONG. Discuțiile se poartă, potrivit spuselor sale, încă din această vară.
Indiferent de situație, speranțele de a obține dreptul de promovare în actuala ediție de campionat s-au năruit. Schimbarea formei de organizare le-ar permite „militarilor” să ajungă în Superliga abia în sezonul 2025-2026, dacă vor reuși, evident, să îndeplinească și criteriul sportiv.
„Eu cred că anul acesta se va rezolva. Sper. Din ce știu, sunt discuții încă din vara trecută să se rezolve acest ONG. Așa va fi, un ONG, să nu mai apară problemele din trecut”, a declarat Adi Popa la Digi Sport.
Ogăraru, optimist: „Se va rezolva”
Chestionat recent cu privire la șansele ca CSA Steaua să obțină dreptul de promovare, George Ogăraru a afirmat cu tărie că problema își va găsi o rezolvare până la urmă. A precizat, totuși, că nu știe când se va întâmpla acest lucru.
„Când se va rezolva lucrul acesta, nu știu. Dacă se va rezolva, da, se va rezolva. Cred că se va găsi o soluție. Sunt convins, dar încep să-mi pierd puțin răbdarea, la fel ca toată lumea. Este deja al treilea an în care nu s-a rezolvat nimic.
Ușor, ușor se va dilua din acest entuziasm care a existat imediat după promovare. E păcat, pentru că avem jucători care cresc din aceste generații și ar trebui să aibă ca exemple fotbaliștii din propriul club și nu din altă parte”, a declarat la Un Podcast fostul jucător al roș-albaștrilor, actualmente manager al centrului de copii și juniori din cadrul clubului.