Solicitare neașteptată pentru Luka Modric, după ce s-a calificat în finala Nations League.
Croația a învins-o pe Olanda, 4-2, după prelungiri, în semifinalele Nations League, iar evoluția lui Luka Modric a fost una de excepție, deși a ajuns la 37 de ani.
Luka Modric a fost „one man show” în meciul cu Olanda, reușind să pasese decisiv, să scoată penalty și să înscrie. Motiv pentru care UEFA l-a desemnat omul meciului.
La finalul partidei, un jurnalist i-a cerut, în glumă, lui Modric, să-i arate pașaportul, evidențiind faptul că, deși are 37 de ani, croatul a făcut „instrucție” cu formația adversă.
„Te rog, lasă-mă să-ți văd pașaportul. Este incredibil să ai 37 de ani și să joci și să alergi așa până în minutul 119”, i-ar fi transmis un jurnalist de la televiziunea olandeză NOS, conform publicației croate Net.
Replica lui Modric nu a întârziat să apară: „Nicio problemă, îți pot arăta după interviu. Da, pașaportul demonstrează că am atâția ani cât ai zis că am. Ce pot spune? Fanii îmi oferă atât de multă afecțiune și atât de mult respect încât este incredibil. De asta este o plăcere pentru mine să joc și la această vârstă. Mă bucur de fotbal”.
Totodată, Luka Modric a vorbit despre faptul că nu doar el a avut o evoluție bună, ci și colegii săi.
„Am jucat un meci fantastic și suntem din nou într-o finală, unde voiam să fim. Am jucat foarte bine în afară de primele 20 de minute. Nu a fost cel mai bun început, dar pe măsură ce jocul a avansat am jucat din ce în ce mai bine, mai ales după penalty-ul pe care Krama l-a înscris.
Apoi am jucat cel mai bun fotbal al nostru, am fost spectaculoși. Păcat că am primit al doilea gol în ultimul minut, dar am demonstrat în prelungiri că avem caracter și am câștigat pe merit.
Am reacționat bine după al doilea gol. Antrenorul l-a introdus pe teren pe Petkovic care a jucat fantastic, dar întreaga echipă, fiecare dintre noi am jucat spectaculos. Jos pălăria pentru toată lumea”, a mai spus Luka Modric.