Brittney Griner (31 de ani), vedeta lui Phoenix Mercury și una dintre cele mai renumite jucătoare din WNBA, a fost arestată în Rusia și riscă până la 10 ani de închisoare. Potrivit informațiilor venite de la Moscova, sportiva de 31 de ani a fost prinsă în bagaj cu instrumente de fumat ce conțineau ulei de hașiș.
Presa din Rusia a anunțat, în cursul zilei de sâmbătă, că Brittney Griner, vedeta lui Phoenix Mercury și una dintre cele mai renumite jucătoare din WNBA, a fost arestată la Moscova pentru deținerea unor substanțe interzise. Mai exact, potrivit The New York Times, în bagajul baschetbalistei au fost găsite cartușe de țigări electronice care conțineau ulei de hașiș.
Inițial, informația a fost oferită de Serviciul Vamal Federal Rus, care s-a rezumat la a spune doar că o sportivă a fost reținută pe aeroportul Sheremetyevo de lângă Moscova pentru deținerea unor substanțe interzise. Însă, Serviciul Vamal Federal Rus a făcut public și video cu momentul în care sportiva este reținută și astfel agenția de presă rusă Tass a aflat că este vorba despre vedeta Brittney Griner, de șapte ori All-Star în WNBA.
Impresarul sportivei, Lindsay Kagawa Colas, a oferit o primă reacție după ce Brittney a fost reținută și nu a contestat decizia autorităților:
Suntem conștienți de situația lui Birttney Griner în Rusia și suntem în contact strâns cu ea, cu reprezentarea ei legală în Rusia, cu familia ei, cu echipele ei, dar și cu WNBA și NBA”, a spus agentul, conform nytimes.com.
The Russian Federal Customs Service have released this video in which airport security are seen going through the luggage of a passenger identified as Brittney Griner. pic.twitter.com/gHJ8XoMYvF
— Bryan Armen Graham (@BryanAGraham) March 5, 2022
Arestarea lui Brittney Griner vine în cel mai nefericit moment posibil, anunță jurnaliștii americani. Relațiile dintre SUA și Rusia s-au degradat alarmant în ultimele săptămâni, după ce administrația Biden a impus mai multe sancțiuni asupra econimiei Rusiei, drept consecință a invaziei pe care țara condusă de Vladimir Putin a demarat-o în Ucraina. De altfel, Putin a caracterizat sancțiunile impuse de SUA drept „o declarație de război” împotriva țării sale, mai anunță nytimes.com.
Potrivit legislației din Rusia, o abatere precum cea a jucătoarei de baschet poate fi pedepsită cu între 5 și 10 ani de închisoare.
Având în vedere perioada extrem de delicată în care Griner a fost reținută, un fost ambasador al SUA a ținut să tragă un semnal de alarmă:
Evident că nu cunosc circumstanțele detenției ei, dar arestarea lui Griner ar trebui să servească drept un semnal de alarmă pentru toți americanii din Rusia. Plecați! Închideți-vă afacerile acum!”, a declarat Michael A. Mc Faul, fost ambasador al SUA la Moscova, conform The New York Times.
Uleiul de hașiș, substanța interzisă care a fost descoperită în bagajul lui Griner, conține o concentrație mare din principalul psihoactiv al plantei cannabis, THC. Substanța poate fi consumată în multe feluri și este inclusiv vândută sub forma unor cartușe pentru țigările electronice.
Prin intermediul unui comunicat oficial, WNBA a declarat că este alături de Brittney Griner:
Are întregul sprijin al WNBA și principala noastră prioritate este întoarcerea ei rapidă și sigură în Statele Unite”, a transmis WNBA.
De asemenea, impresarul sportivei a mai afirmat:
Deoarece este o chestiune juridică în curs de desfășurare, nu putem comenta detaliile cazului ei. Dar putem confirma că, pe măsură ce lucrăm pentru a o aduce acasă, sănătatea ei mentală și fizică rămâne preocuparea noastră principală”.
Originară din Houston, Texas, Griner este una dintre cele mai importante jucătoare de baschet din WNBA. Ea este una dintre puținele sportive care au câștigat un campionat universitar, titluri WNBA, Euroliga, dar și o medalie olimpică de aur.