Ileana Lazariuc și Ion Ion Țiriac au format unul dintre cele mai discrete cupluri din lumea mondenă a României. Cei doi au anunțat, surprinzător, în 2019, că au divorțat de patru ani.
Mama Ilenei Lazariuc a vorbit despre viața pe care o are în prezent fata ei. În urmă cu un an, ea se declara foarte mândră de activitatea fiicei ei, care se ocupă de creșterea copiilor.
„Ileana e foarte bine, își crește băieții. Cel mare face 14 ani, ce repede trece timpul. Celălalt o să facă 13. Sunt mari, sunt înalți, mă uit de jos în sus la ei. Copiii sunt cei mai frumoși pentru părinții lor. Ileana este mămoasă, își acordă toată atenția creșterii băieților, mă încântă acest lucru”, a spus Anastasia Lazariuc, în 2021, pentru Cătălin Măruță.
De origine din republica Moldova, Anastasia Lazariuc și-a lansat, la 68 de ani, o carte. Aceasta nu poartă numele ei de autor, fiind în realitate o bibleogravie a ei redactată de Elena Răileanu. „Privighetoarea din vis” este titlul cărții ce prezintă viața cântăreței ce a avut, în tinerețe, un turneu în Statele Unite, Cambodgia, Belia și Germania.
”Bunicii mei sunt români, mama mea, la fel. Bunicii au venit de pe la Bihor, tata s-a îndrăgostit de mama, apoi am apărut noi.
Viața este împărțită în etape, noi sperăm să fie totul roz, doar că Dumnezeu ne pune la încercări să ne verifice dacă suntem puternici. Nu știu dacă am rezistat. L-am pierdut pe fratele meu, la 29 de ani a decedat. Tata a murit pentru că avea ulcer, i s-a făcut operație, la 3 zile a decedat. La fratele meu este o poveste lungă, este totul scris în carte.
Fiecare om are povestea lui de viață, am considerat că este timpul să vină o carte pentru nepoții mei, rudele mele. Vremurile sunt rapide, nu apucăm să le spunem chiar pe toate. (…) Eu am crezut că trebuie să încălzesc sufletele spectatorilor, abia în spate pot să plâng, să mă descarc. Pe parcusul vieții mele artistice, atâta a scris presa, poate că lumea nu știe adevărul. Au fost și cazuri când s-au dus peste soțul meu care avea o suferință și i-au luat interviu. Am tot dreptul să spun adevărul despre viața mea”, a mărturisit Anastasia Lazariuc.