Situație inedită pentru Mihai Iosif la conferința de prezentare. Cine i-a fost alături de fostul antrenor al Rapidului

19 10. 2022, 18:40
Mihai Iosif, la Rapid / Foto IMAGO

Mihai Iosif are un nou angajament, după ce a plecat de la Rapid în martie, anul trecut. Acesta o va antrena pe Minaur Baia Mare, echipă ce se află în al doilea eșalon. Acesta anunță că va avea ca principal obiectiv promovarea.

„Am venit în urma discuțiilor avute cu domnul primar. Ne dorim toți să jucăm la mare, adică să atacăm promovarea sezonul viitor. Tot orașul trebuie să-i mulțumească fostului antrenor, care a făcut un lucru extraordinar promovând echipa. Am avut o discuție personală cu el și vreau să știe tot orașul că durerea pe care o are în suflet îl va măcina toată viața. E echipa lui de suflet și îl va urmări.

Ce m-a făcut să vin aici este dorința de a promova sezonul viitor. Noi și toți cei din conducere trebuie să creăm o emulație în Baia Mare, ca atunci când joacă echipa să fie o sărbătoare în oraș. Mi-aș dori ca cei mai în vârstă să le povestiți meciul istoric cu Real Madrid, probabil a fost unul dintre evenimentele cele mai importante din istoria clubului. Mi-aș dori ca toți copiii să vină la meci pentru a vedea un spectacol.

Nu am ce promisiuni să vă fac. Eu și cei de lângă mine vom da 100%. Cei care nu vor corespunde, în primul rând din punct de vedere uman, nu vor merge mai departe la drum cu noi. Pentru mine, lucrul ăsta înseamnă să fii devotat și să-ți aperi aproapele”, a spus Mihai Iosif.

Moment inedit la prezentarea lui Mihai Iosif

Prezentarea acestuia a reprezentat un moment inedit. Alături de el a participat și fostul antrenor al echipei. Ciprian Danciu chiar i-a pus la gât eșarfa clubului, alături de primarul din Baia Mare, Cătălin Cherecheș. La prezentare a participat și Vasile Miriuță.

„Știm cu toții că în fotbal nu poți sta la infinit și să închizi ochii doar ca să-ți fie ție bine. Am încercat, am căutat soluții. Probabil nu le-am găsit pe toate, doar ce e palpabil acum, în etapa a zecea. Las un om cu experiență, care a fost adus pentru calitățile sa ca om și antrenor. A făcut lucruri extraordinare cu Rapid și îi urez multă baftă”, a spus Ciprian Danciu.

Mihai Iosif a mai fost doar antrenorul Rapidului. Timp de un sezon, între martie 2021 și martie 2022, acesta a strâns 43 de meciuri și o medie de 1.44 puncte pe meci. El a fost artizanul promovării giuleștenilor în prima ligă.