Sistemul de arbitraj video a fost testat în Liga 1. La ce meciuri a fost deja folosit VAR-ul

Gabriel-Alexandru Ioniță 02.03.2022, 21:58
Sistemul de arbitraj video a fost testat în Liga 1. La ce meciuri a fost deja folosit VAR-ul

Sistemul de arbitraj video a ajuns mai devreme decât se preconiza în Liga 1. Însă doar pentru a fi testat momentan. El va ajunge oficial în România odată cu începutul stagiunii următoare de campionat. Iar primul meci la care va fi folosit va fi Supercupa României, care se va juca undeva în luna iulie.

Până atunci, arbitrii din Liga 1 trebuie să fie instruiți pentru a putea folosi sistemul VAR așa cum a fost el gândit. Așa că s-au început deja testele în acest sens.

Sistemul de arbitraj video a fost folosit deja, neoficial, la două meciuri de Liga 1

Iar sistemul de arbitraj video a fost deja folosit, neoficial, la meciul dintre FC Voluntari ș CFR Cluj. Asta după ce a fost prezent și la partida dintre FCSB și Farul, de etapa trecută de pe Arena Națională, câștigată de echipa lui Gică Hagi cu scorul de 2-0.

Anunțul a fost făcut de Daniel Stanciu, fost oficial, printre altele, la Dinamo, FCSB sau CFR Cluj. El a fost cel care a dezvăluit că sistemul de arbitraj video a ajuns deja în România, unde este testat în această perioadă.

Vreau să anunț că Voluntari – CFR Cluj este un meci la care e prezent VAR-ul și lucrează în orb. Structura asta a debutat la FCSB cu Farul”, a spus Daniel Stanciu la Digi Sport.

Sistemul VAR nu va elimina definitiv greșelile de arbitraj, în viziunea unui fost arbitru FIFA

Legat de acest subiect, fostul arbitru FIFA Marius Avram a explicat recent că totul decurge conform planului în implementarea sistemului VAR în fotbalul românesc din sezonul viitor. Astfel, este confirmat că, încă de la primul meci oficial al stagiunii viitoare, el va fi prezent pe stadioanele din România.

Pot să spun că totul este pe parcursul normal, VAR-ul e ok. Toate obligațiile au fost respectate. S-a stabilit termen Supercupa României, acela o să fie primul meci la care o să avem VAR, iar din prima etapă a sezonului următor o să avem VAR la toate meciurile (n.r. din Liga 1).

Este important că toată lumea va vedea ce se vede în cabina VAR, ce vede și arbitrul. Este clar că e un plus pentru orice campionat. Nu vor mai exista acele greșeli evidente, nu au cum să dispară total. Lucrurile peste care nu se mai poate trece nu vor mai exista”, a spus Marius Aveam potrivit ProSport.

Totodată, Aveam a dat și un exemplu concret în acest sens. El a dezvăluit că, în urma introducerii sistemului VAR în Turcia, granzii Galatasaray, Fenerbahce și Beșiktaș nu au mai avut parte de atât de multe erori în favoarea lor.

În Turcia s-a descoperit că Beșiktaș, Fenerbahce și Galatasaray au avut de suferit după introducerea VAR. Au fost luate decizii favorabile pentru ele, dar după au fost întoarse de VAR. Au apărut discuții cum că acestea ar fi fost ajutate în trecut”, a mai spus fostul arbitru FIFA conform sursei citate.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622