Simona Halep și Toni Iuruc au renunțat la tradiție. Loredana i-a obligat să facă acest pas

Simion Andrei 19.09.2021, 09:55
Simona Halep și Toni Iuruc au renunțat la tradiție. Loredana i-a obligat să facă acest pas

Cununia civilă dintre Simona Halep și Toni Iuruc este, cu siguranță, evenimentul anului. Cei doi și-au unit destinele pe 15 septembrie. Marele eveniment, care a atras persoane importante din toate colțurile României, a avut loc la Constanța. La scurt timp după eveniment, Simona și Toni au plecat într-un loc neașteptat.

Simona Halep și Toni Iuruc au supervizat tot, în cel mai mic detaliu

Atmosfera a fost pe măsura dorinței Simonei. Mirii şi-au dorit să petreacă alături de invitaţii lor la Fratelli. Atmosfera a fost încărcată de emoții de vocile lui Dan Bittman, Loredana Groza și Pindu.

Emoțiile părinților s-au contopit în fericirea celor doi. Simona Halep şi Toni Iuruc s-au ocupat până la cele mai mici detalii de eveniment. Meniul a fost alcătuit din bucate alese, langustine, faimoasele sarmale și un colț tradițional românesc s-au aflat, printre altele, pe lista preparatelor.

Invitaţii şi-au putut delecta papilele gustative cu şampanie Dom Perignon, cu whisky Johnnie Walker, Glenmorange, Chivas Regal sau Mars Kasei.

Loredana i-a făcut pe toți să uite de tort

Însă, peste toate, a existat și un moment care nu s-a potrivit cu tradiția pe care o știm. Potrivit fanatik.ro momentul tortului nu a mai existat, după ce Loredana Groza a urcat pe scenă. Până și angajații și ospătarii au rămas blocați și doreau să vină pe scenă alături de Lore.

Programul alcătuit pas cu pas a fost dat peste cap, iar tortul nu a mai fost adus de angajați.

Loredana a încins atmosfera, iar invitaţii au dansat până la epuizare. Programul solistei a durat mai multe decât era preconizat și s-a încheiat cu un foc de artificii spectaculos. Pentru că totul s-a desfășurat într-un mod neprevăzut, Simona și Toni Iuruc au decis să renunțe la tăiatul tortului în fața invitaților.

Ce mesaj i-a transmis Loredana Simonei

Loredana Groza a ţinut să îi transmită un mesaj public sportivei.

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de Simona Halep (@simonahalep)

”I-am pregătit ceva foarte romantic, special pentru acest moment atât de special din viaţa lor. «Bună seara, iubite!», normal. Suntem prietene, am cântat şi de ziua ei. Avem antecedente. Dar bineînțeles că acum e ca niciodată. Cu totul şi cu totul altceva. Simonei îi transmit să fie fericită, sănătoasă, să aibă putere, să ne încânte în continuare cu talentul ei şi prin felul în care ne inspiră şi să rămână în continuare number one”, a spus Loredana Groza.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622