Simona Halep, provocată să-i transmită un mesaj Serenei Williams. Reacția româncei, după comentariul acid al americancei

Mihai Gradina 07.03.2024, 10:23
Simona Halep, provocată să-i transmită un mesaj Serenei Williams. Reacția româncei, după comentariul acid al americancei

În octombrie 2022, Simona Halep a fost surprinsă de un rezultat pozitiv la un test anti-doping.

În urma acestui rezultat, Autoritatea Internațională de Integritate a Tenisului (ITIA) a decis să o suspende pe sportiva româncă pentru o perioadă de patru ani.

În acel moment, Serena Williams, fosta adversară a Simonei pe terenul de tenis, a avut o reacție neașteptată. Ea a sugerat că ar trebui să i se acorde al optulea titlu la Wimbledon, făcând aluzie la finala pe care a pierdut-o în fața Simonei în 2019.

După ce a primit vestea că poate reveni în competiții, Simona a fost întrebată ce mesaj are pentru Serena Williams, în urma acelui incident. Cu diplomație, Simona a răspuns că nu are nimic de transmis fostei sale adversare, deoarece fiecare persoană are dreptul la propria opinie.

„Nu am absolut nimic să-i transmit. (n.r. 7 în dreptul ei sau 8, cum zicea ea?) Nu am absolut nimic de transmis pentru că nu am luat absolut nimic negativ. Fiecare e liber să declare orice dorește. Au fost multe critici, multe jigniri la adresa mea. Pot să spun că m-au motivat zi de zi să arăt adevărul, iar cei care m-au susținut au fost mult mai mulți și mult mai importanți.

Eu sunt bine, sunt împăcată sufletește pentru că știu că nu am făcut absolut nimic, s-a și dovedit acest lucru. Am foarte mulți oameni care mă apreciază și mă susțin necondiționat. Cu ei pot să fac treabă din nou”, a declarat Simona Halep.

Simona Halep: ”Așa a trebuit să fie”

Joi seara, Simona Halep a revenit în România, după ce a petrecut ultimele zile în Dubai. La aeroportul din Otopeni, fostul lider mondial a oferit primele sale declarații și a dezvăluit cum a primit vestea că se poate întoarce pe terenul de joc.

De asemenea, Halep a dezvăluit care este turneul la care vrea să participe pentru prima dată din octombrie 2022.

“Am primit vestea foarte bine. A fost o veste minunată, așa cum visam. Așa a trebuit să fie. Adevărul a ieșit la suprafață. În sinea mea, mereu am știut că nu am făcut nimic și că nu am luat nicio substanță interzisă niciodată și nici nu am avut această intenție. Mă bucur că s-a judecat corect. M-am bucurat foarte tare, pentru că am așteptat foarte mult acest verdict și îmi doream tare mult să fie așa.

(n.r. să participe la turneul de la Miami, programat la jumătatea lui martie) Așa îmi doresc. Dar acum doar ce am ajuns și 2-3 zile am nevoie să mă pregătesc mental. Am făcut o pregătire bună, dar ținând cont că nu am jucat un an și aproape șapte luni un meci oficial, o să fie destul de dificil să reîncep, dar am tot timpul din lume și o să o iau pas cu pas.

O să o iau de la zero, pentru că nu mai am niciun punct în clasament. Ceea ce este foarte trist, pentru că așa cum știm cu toții, decizia a fost până în iulie anul trecut. O să văd ce pot să fac să recuperez clasamentul, dacă se va putea”, a spus Simona Halep.

Turneul de la Miami se va desfășura în perioada 17-31 martie.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622