Simona Halep nu mai joacă la Roland Garros cu Ana Konjuh. Organizatorii au luat o decizie rapidă

Octavian Vasilescu 21.05.2022, 18:49
Simona Halep nu mai joacă la Roland Garros cu Ana Konjuh. Organizatorii au luat o decizie rapidă

Simona Halep (30 ani, locul 19 WTA) nu se va mai duela cu Ana Konjuh (24 de ani, locul 66 WTA) în primul tur de la Roland Garros 2022!

Sportiva din Croația s-a retras înaintea debutului de la French Open. Organizatorii s-au mișcat repede și au înlocuit-o pe Ana Konjuh cu Nastasja Schunk (18 ani, locul 167 WTA), din Germania. Schunk vine din postura de lucky looser și va juca în premieră pe tabloul principal al unui turneu de Grand Slam.

O altă adversară pentru Simona Halep la Roland Garros

În calificări, Nastasja Schunk a fost învinsă de Hailey Baptiste, scor 5-7, 6-4, 2-6. Abandonul Anei Konjuh a trimis-o pe Schunk în calea Simonei Halep.

Învingătoarea dintre Halep și Schunk se va duela în turul secund de la Roland Garros cu Maryna Zanevska (locul 65 WTA) sau Qinwen Zheng (locul 74 WTA). Traseul virtual arată că Simona Halep ar putea da peste liderul mondial Iga Swiatek în faza optimilor de finală.

Nastasja Schunk / Foto Instagram

Simona Halep are o cotă de 7.00 pentru câștigarea turneului de la Roland Garros 2022. Doar liderul mondial Iga Swiatek are o cotă mai bună, 2.70.

În urma româncei se află nume precum Paula Badosa (cotă 12.00), Barbora Krejcikova (cotă 13.00), Aryna Sabalenka (cotă 13.00) sau Garbine Muguruza (cotă 15).

Programul româncelor în primul tur de la Roland Garros 2022

  • Sorana Cîrstea (locul 27 WTA) vs Tatjana Maria (locul 107 WTA)
  • Gabriela Ruse (locul 52 WTA) vs Elise Mertens (locul 33 WTA)
  • Simona Halep (locul 19 WTA) vs Nastasja Schunk (locul 167 WTA)
  • Ana Bogdan (locul 91 WTA) vs Viktoria Azarenka (locul 15 WTA)
  • Irina Begu (locul 62 WTA) vs Jasmine Paolini (locul 57 WTA)
  • Irina Bara (locul 114 WTA) vs (locul 37 WTA)
  • Mihaela Buzărnescu (locul 118 WTA) vs Madison Brengle (locul 58 WTA)

La Paris, Simona Halep a triumfat în 2018, când a învins-o în finală pe Sloane Stephens, scor 3-6, 6-4, 6-1.

Ce spune Simona Halep înaintea debutului la Roland Garros

Mă simt proaspătă, plină de încredere, sănătoasă. În sfârșit! Nu am nicio problemă cu accidentările în acest moment, mă bucur să fiu iar pe teren și abia aștept să joc pentru că doar așa pot să îmi îmbunătățesc evoluțiile. Urmează Roland Garros, turneul meu favorit și sunt mereu fericită să mă aflu la Paris. Acum va fi puțin diferit, pentru că în 2021 nu am jucat și simt că mai am nevoie de puțin timp pentru a-mi recăpăta încrederea pe deplin.

Voi avea mereu amintiri grozave de la Roland Garros. Primul lucru la care mă gândesc e turneul din 2018, pentru că a fost primul meu Slam câștigat. Am visat de mică să câștig la Roland Garros și visul mi-a devenit realitate”, a declarat Halep, conform Eurosport.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622