Simona Halep, forțată să se retragă din tenis? Dezvăluirea a fost făcută de fostul antrenor al campioanei noastre

Gabriel-Alexandru Ioniță 10.04.2022, 16:52
Simona Halep, forțată să se retragă din tenis? Dezvăluirea a fost făcută de fostul antrenor al campioanei noastre

Simona Halep se confruntă din ce în ce mai des cu probleme medicale, iar fostul său antrenor crede că din cauza acestora ea ar putea fi constrânsă să se retragă din activitate mai devreme decât și-ar fi dorit. Firicel Tomai este de părere că, în aceste condiții, româncei îi va fi foarte greu să concureze de la egal la egal cu tinerele jucătoare din circuit.

El a dat-o exemplu în acest sens pe poloneza Iga Switek. Această se remarcă în primul rând prin loviturile extrem de puternice. Iar, în viziunea lui Firicel Tomai, Simona Halep nu ar avea cum să rivalizeze cu așa ceva.

Firicel Tomai crede că Simona Halep nu va fi lăsată de problemele fizice să mai concureze la cel mai înalt nivel

Fostul antrenor al lui Halep a făcut o comparație și cu perioada în care jucătoarea din Constanța era la capacitate maximă din punct de vedere fizic. El a subliniat că, și în aceste condiții, Simonei i-a fost destul de greu să se impună în turneele de Grand Slam. Iar, în contextul actual, acest lucru va fi cu atât mai dificil.

Halep suferă fizic. Nu o mai ajută fizicul. Dacă Simona nu câștiga Grand Slam după Grand Slam când era la 100% din punct de vedere fizic, acum îi va fi foarte greu. Ea are o problemă serioasă la spate, care o poate afecta oricând. Și mai are și alte accidentări. Nu o văd să lupte cu fetele care lovesc puternic. Când Iga Swiatek dă cu dreapta, sar scântei din minge”, a spus Firicel Tomai la Digi Sport.

Cum vede fostul lider WTA următoarea perioadă

În schimb, Simona Halep s-a arătat recent destul de optimistă în legătură cu viitorul său în circuitul WTA. Ea a explicat că are de gând să lucreze din greu în următoarea perioadă pentru a se întări chiar la capitolul fizic, pentru a putea juca de la egal la egal de pe fundul terenului cu adversarele care lovesc foarte puternic mingea.

Vreau să iau mingea mai devreme. Vreau să-mi deschid terenul mult mai bine decât o făceam înainte. Nu spun că jocul meu de până acum era unul prost. Dar vreau să-l fac mai puternic.

De asemenea, vreau să îmi întăresc și corpul, pentru că dacă vrei să joci ofensiv și de pe baseline cu jucătoarele care lovesc mingea puternic nu e deloc ușor. De aceea, trebuie să fiu puternică fizic.

Voi lucra la asta. Dar și la a-mi deschide terenul, să folosesc unele unghiuri mai bine decât până acum și să iau mingea mult mai repede. Acesta este obiectivul, în viziunea noastră”, a spus Simona Halep potrivit Tennis Majors.

Simona Halep, dată la o parte de Serena Williams? Ipoteză controversată lansată în lumea tenisului

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622