Simona Halep, ajutor nesperat în scandalul de dopaj! Ipoteza înaintată, în urmă cu puțin timp: ”Sunt prea multe!”

Dragos Stefanescu 23.02.2023, 09:49
Simona Halep, ajutor nesperat în scandalul de dopaj! Ipoteza înaintată, în urmă cu puțin timp: ”Sunt prea multe!”

Simona Halep este suspendată temporar din tenis după ce a fost depistată pozitiv la un test anti-doping. Românca așteaptă cu nerăbdare să-și demonstreze nevinovăția în fața unui tribunal sportiv independent. Pe fondul acestei situații românca are parte de tot mai multă susținere din partea colegelor din circuitul WTA. Tamara Korpatsch a oferit recent o declarație prin care susține clar nevinovăția Simonei.

O nouă sportivă se alătură Simonei Halep în scandalul de doping

Simona Halep este suspendată temporar din tenis după ce a fost depistată pozitiv la un control anti-doping efectuat la US Open 2022. Marea noastră campioană urmează să-și prezinte apărarea în fața tribunalului sportiv independent ”Sport Resolutions”.

Încă din startul acestui scandal Simona a avut parte de susținere necondiționată din partea colegelor din circuitul WTA. Recent, Tamara Korpatsch (27 de ani, 82 WTA) a oferit o declarație prin care își arată clar susținerea față de nevinovăția Simonei. Sportiva din Germania a explicat că Simona nu ar fi riscat să folosească substanțe interzise având în vedere că în tenis controalele anti-doping sunt foarte stricte.

Ar putea fi! Sunt atât de multe controale anti-doping în tenis! Nu cred că ar fi riscat atât de mult!”, a spus Tamara Korpatsch pe rețelele de socializare.

În perioada 2019 – 2022 Simona Halep a efectuat nu mai puțin de 53 de teste anti-doping. Acestea au fost făcute atât în timpul competițiilor dar și în timpul liber al Simonei.

Scenariu șoc în cazul de dopaj al Simonei Halep

La scurt timp după ce Simona Halep a fost depistată pozitiv la roxadustat, au apărut nenumărate scenarii referitoare la modul în care sportiva s-a contaminat cu această substanță. Cea mai recentă ipoteză vine din partea Prințului Dimitrie Sturdza, cel care i-a fost sponsor Simonei la începutul carierei.

Acesta are încredere totală în nevinovăția Simonei și susține că aceasta a fost victima unei înscenări. Mai exact, cineva care-i dorea răul i-a dat acea substanță interzisă.

E o fată absolut extraordinară și pot să vă spun că nu cred în niciun moment că a luat drogurile alea. Sunt sigur că cineva i-a vrut răul și i-a pus drogurile!”, a declarat Dimitrie Sturdza, în podcastul „Vreau să știu”, moderat de Cătălin Oprișan.

Darren Cahill este convins de nevinovăția Simonei. ” Nu există nicio șansă ca ea să trișeze”

Încă de la începutul scandalului de dopaj în care este implicată Simona Halep, Darren Cahill și-a manifestat susținerea față de aceasta. Australianul este convins că românca nu are nicio vină, ea fiind victima neglijenței unui colaborator apropiat. În plus, Cahill speră ca Simona să-și demonstreze nevinovăția și să revină cât mai rapid pe teren.

Mă gândesc mult la Simona și mă simt rău de fiecare dată din cauza experiențelor prin care trece. Nu am prea multe noutăți. Din ce înțeleg, în februarie va avea loc o audiere care îi va oferi șansa de a-și prezenta cazul.

Am înțeles că au găsit sursa contaminării. Nu sunt sigur dacă a fost în mâncare sau în suplimente, dar au aflat de unde a apărut.

Am făcut o declarație despre cazul Simonei Halep și sunt dispus să mor lângă aceste cuvinte, datorită integrității sale și ADN-ului său. Nu există nicio șansă ca ea să trișeze.

E o femeie măreață și o persoană grozavă. Nu e nicio șansă ca ea să fi făcut lucrul greșit. Îi urez baftă. E adevărat că sportivii sunt responsabili de fiecare substanță care le intră în corp, iar Simona va plăti pentru greșeala asta.

Să sperăm că nu va fi mare pedeapsa, vina nu îi aparține. Nu a făcut nimic greșit. Sper că o companie a greșit, ori un medic, ori o persoană din WTA, ori o persoană din echipa ei nu și-a făcut treaba.

Sper ca cineva să își asume responsabilitatea pentru ce s-a întâmplat, deoarece știm că Simona nu a fost vinovată. Sperăm să o revedem pe teren cât mai curând”, a spus Darren Cahill în cadrul podcast-ului „The Big Deal”, citat de sport.ro.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622