Simona Halep a vorbit despre durerile la umăr: ”Joc de 5-6 zile. La Stuttgart nu e suprafața mea favorită”. Încă un abandon?

Catinca Giosanu 20.04.2021, 15:43
Simona Halep a vorbit despre durerile la umăr: ”Joc de 5-6 zile. La Stuttgart nu e suprafața mea favorită”. Încă un abandon?

Simona Halep va participa în curând la primul turneu pe zgură din 2021. Deși părea că accidentarea sa a recidivat, ocupanta locului trei în clasamentul mondial a mărturisit că se simte mai bine. Sportiva din Constanța spune că abia așteaptă să evolueze la Stuttgart, mai ales că pe zgură ea a reușit să scrie istorie în ultimii ani.

Simona Halep a vorbit despre durerile la umăr: ”Joc de 5-6 zile. La Stuttgart nu e suprafața mea favorită”

Simona Halep așteaptă cu nerăbdare tuerneul de peste patru zile. Totuși, trebuie să ținem cont că iubita lui Toni Iuruc a avut o lună de pauză din cauza problemelor de sănătate. Ultima partidă disputată în circuitul WTA de simplu a fost cea de la Miami, când a învins-o în turul secund pe Caroline Garcia.

Ulterior, Halep a fost nevoită să abandoneze înaintea duelului cu Anastasija Sevastova, din cauza unei accidentări la umăr. Aceeași problemă de sănătate a împiedicat-o pe campioana noastră să joace la finalul săptămânii precedente în partida din ”Billie Jean King Cup” (FED Cup) contra Italiei.

După retragerea de la Miami, campioana noastră și-a schimbat și staff-ul
După retragerea de la Miami, campioana noastră și-a schimbat și staff-ul

Încă un abandon?

După ce părea că va declara forfait pentru turneul programat săptămâna aceasta la Stuttgart, jucătoarea din Constanța le-a dat o veste bună fanilor.

Mă simt mult mai bine. Am început să joc de 5-6 zile. Și acasă am jucat de câteva ori. Nu am avut dureri. Am venit aici, m-am antrenat de două ori, nu am dureri. Dar la meci e altfel decât la antrenament și aștept cu nerăbdare să văd cum mă simt la primul meci.”, a dezvăluit eleva lui Darren Cahill.

Cu toate că zgura de la Stuttgart nu este preferata Simonei, locul trei mondial are amintiri plăcute de la competiția din Germania.

Aici alunecă terenul destul de mult. Faptul că este în sală schimbă un pic reperele jocului. Nu este suprafața mea favorită, dar am făcut o semifinală aici, am avut meciuri bune în trecut. Am încredere că am șansa mea, dar va fi dificil. Încerc să joc cât se poate de bine și sper fără dureri.”, a mai spus jucătoarea de tenis, conform DigiSport.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622