Simona Halep așteaptă verdictul de la Tribunalul de Arbitraj Sportiv, după ce între 7 și 9 februarie a avut parte de audieri în cazul de dopaj în urma căruia i s-a dat o suspendare de 4 ani.
Până când va fi anunțat verdictul de la TAS, Simona Halep și-a făcut o schimbare de look și și-a vopsit părul șaten închis.
Simona Halep și-a schimbat culoarea părului și a publicat un selfie pe Instagram. Sportiva s-a arătat ușurată și încrezătoare după audierile de la TAS și speră ca verdictul să fie pozitiv.
După audierile de la TAS, ea a transmis un mesaj public în care spune „am avut șansa să-mi prezint apărarea și să demonstrez că niciodată nu am recurs la niciun fel de dopaj”.
De asemenea, a postat o imagine și un mesaj pentru cei care o sprijină, în care este alături de staff-ul său.
„Trei zile intense în care mi-am arătat nevinovăția. Vreau să le mulțumesc în special lui Howard, Claude și lui Bogdan pentru munca incredibilă pe care au făcut-o”, a scris Simona Halep într-un story pe Instagram.
La această postare, i-a răspuns fostul său antrenor, Darren Cahill care a scris „I stand with Simo” („Sunt alături de Simona”).
Simona Halep a depus o plângere împotriva companiei canadiene Quantum Nutrition, cunoscută și sub numele comercial Schinoussa Superfoods. Ea solicită despăgubiri de peste 10 milioane de dolari, după ce a acuzat compania că a distribuit un supliment de colagen contaminat cu roxadustat.
Sportiva a susținut că, deși firma a garantat că folosește peptide de colagen marin hidrolizat prins în Oceanul Pacific, în realitate, Keto MCT conținea ingrediente chinezești de origine necunoscută, inclusiv roxadustat, care nu era menționat pe eticheta produsului.