Simona Halep a revenit pe terenul de tenis. Românca s-a antrenat cu o jucătoare de Top 50
Chiar dacă este suspendată temporar din cauza dopajului Halep nu poate sta departe de terenul de tenis. A fost surprinsă recent antrenându-se alături de o jucătoare din Top 50 WTA.
Simona Halep, din nou pe terenul de tenis. S-a antrenat cu o jucătoare de Top 50
Încă din toamna anului trecut, Simona Halep așteaptă cu nerăbdare verdictul după ce a fost depistată pozitiv cu Roxadustat, dar procesul nici măcar nu a început. Audierea a fost amânată pentru a treia oară, la solicitarea Agenției Internaționale de Integritate a Tenisului (ITIA), din cauza unor noi nereguli, de data aceasta în pașaportul biologic.
Sportiva noastră nu a mai disputat un meci oficial din 29 august 2022, când a fost învinsă de Daria Snigur în turul inaugural al US Open, însă continuă să se antreneze în sudul Franței, la academia de tenis care îi aparține fostului său antrenor, Patrick Mouratoglou. Recent i s-a alăturat ucraineanca Marta Kostyuk, ocupanta locului 35 în topul WTA și partenera Gabrielei Ruse în competițiile de dublu.
Aceasta s-a fotografiat alături de ea imediat după antrenament și a postat imaginea pe rețelele de socializare. De prisos să mai spunem că a primit o mulțime de like-uri din partea fanilor.
Sponsorii o părăsesc rând pe rând: „Odată cu finalul acestui proiect, te îmbrățișăm cu drag”
Pe de altă parte, Simona Halep primește lovitură după lovitură din cauza faptului că nu își poate dovedi, momentan, nevinovăția cu privire la acuzațiile de dopaj. Banca Transilvania a decis să nu prelungească acordul de sponsorizare, iar acum a venit rândul companiei Automobile Bavaria Group să facă acest lucru. Contractul era valabil doi ani, dar rezilierea lui s-a produs la jumătatea perioadei.
„Mulțumim, Simona Halep, pentru momentele frumoase în care am făcut echipă! Ne place să o numim echipă și nu parteneriat pentru că ai demonstrat o dată în plus că esti o persoană minunată atât ‘în teren’, cât și în afara acestuia.
Acum, odată cu finalul acestui proiect, te îmbrățișăm cu drag și așteptăm cu nerăbdare viitorul și posibilele momente memorabile pe care le vom putea clădi împreună. Suntem încântați să te susținem în continuare, să te aplaudăm și să îți fim alături, în toate provocările și competițiile viitoare. Hai, SIMOO!”, a anunțat brandul din industria auto, pe care fostul lider mondial îl reprezenta din vara anului trecut.
De departe cea mai mare „gaură” din punct de vedere financiar a fost produsă, însă, odată cu decizia celor de la Nike de a pune capăt colaborării. Aceasta îi aducea anual în conturi nu mai puțin de 1,7 milioane de dolari.