„Și ce dacă vine Rapid? Nu i-a bătut și Petrolul acasă?” Dorinel, gata să dea lovitura după al 7-lea egal în 8 etape

01 09. 2023, 20:59

Dorinel Munteanu și-a felicitat jucătorii după egalul obținut la Ploiești, contra Petrolului (2-2).

Oțelul a ratat un penalty și a avut o șansă mare de gol la 0-0, apoi a primit două goluri. În partea a doua, a revenit pe tabelă și a plecat acasă cu un punct.

Dorinel nu intră în depresie nici după al 7-lea egal în 8 meciuri pentru gălățeni. Munteanu e convins că Oțelul poate s-o bată pe Rapid etapa viitoare.

„La fel ca și în meciul trecut, echipa mai bună a fost Oțelul Galați. În prima repriză, cred că a fost o singură echipă pe teren, a noastră. Dacă era 3-0 sau 4-0 după primele 40 de minute nu cred că se mira nimeni.

Au fost foarte multe ocazii, vor veni și victoriile. E posibil să vină etapa viitoare. Azi, băieții mei au făcut tot ce-a fost omenește posibil. Petrolul e o echipă foarte bună. Știți cum e, antrenorii te duc până la 16 metri, apoi intervin inspirația și altele. Am avut ocazii singur cu portarul, penalty…

Portarul Petrolului a fost într-o formă extraordinară. Plecăm la Galați cu un punct, dar aspectul general a fost pozitiv astăzi. Sunt mulțumit.

Și ce dacă vine Rapidul la noi? Totul e posibil, important e cum jucăm noi. Pe Rapid nu i-a bătut Petrolul acasă?”, a spus Dorinel la Digisport.