Și-a revenit Răzvan Marin și a făcut un meci magistral pentru Empoli. Românul a fost integralist

George Drafta 05.11.2022, 23:43
Și-a revenit Răzvan Marin și a făcut un meci magistral pentru Empoli. Românul a fost integralist

Românul a fost unul dintre oamenii determinaţi pentru Empoli în victoria obţinută în etapa 13-a împotriva celor de la Sassuolo.

Fotbalistul de 26 de ani a fost integralist pentru echipa antrenată de Paolo Zanetti. Şi a fost apreciat pentru evoluţia pe care a avut-o. Cei de la Whoscored l-au notat pe Marin cu 7,5 el fiind întrecut la acest capitol doar de marcatorul golului victoriei. Puştiul de 19 ani Tomasso Baldanzi a punctat în minutul 64 pentru doar al treilea succes al alb-albaştrilor în acest sezon de Serie A.

Mijlocaşul la închidere format la Viitorul a bifat minute în toate cele 13 etape scurse până acum. El a fost pe teren aşadar şi la precedentele două jocuri ale lui Empoli, înfrângerile cu Juventus şi Atalanta. Atunci când Răzvan Marin a fost „luat la ochi” pentru prestaţiile mai puţin reuşite.

Împotriva celor de la Sassuolo, jucătorul naţionalei României a fost campion la deposedări, 7 la număr pe durata celor 90 de minute. El a dat trei pase filtrante coechipierilor săi şi a văzut un cartonaş galben în minutul 27.

Bucuria celor de la Empoli după golul care a făcut diferenţa în meciul cu Sassuolo
Bucuria celor de la Empoli după golul care a făcut diferenţa în meciul cu Sassuolo

„Urmările” victoriei

Cu acest succes, Empoli se află acum pe poziţia a 12-a în ierarhia la zi a campionatului italian. Cu 14 puncte obţinute, formaţia la care este împrumutat Răvan Marin se află la o lungime în spatele învinsei ei din această etapă, aflată cu un loc mai sus. Totuşi, Empoli mai poate fi depăşită de Bologna şi Fiorentina la finalul partidelor din această rundă. Prima o va întâlni acasă pe Torino, formaţia Viola se deplasează la Genova, pentru confruntarea cu Sampdoria.

Succesul de astăzi o îndepărtează şi mai mult de zona fierbinte pe Empoli. Verona se află în acest moment pe primul loc retrogradabil cu 6 puncte. Răzvan Marin şi coechipierii nu se pot bucura însă prea mult pentru acest succes. Empoli va juca marţi pe terenul liderului Napoli în următoarea rundă de campionat. Pentru ca apoi, vineri să primească vizita nou-promovatei Cremonese în ultimul meci din acest an. Serie A se întrerupe pentru Cupa Mondială din Qatar până pe 4 ianuarie 2023.

Evoluţiile românului arată faptul că acesta a luat o decizie bună de a-şi găsi în această vară o echipă de Serie A la care să evolueze. Cagliari, formaţie cu care el a retrogradat la finalul stagiunii precedente nu se simte bine deloc în această primă parte a sezonului.

Sarzii sunt abia pe poziţia a 10-a în Serie B, cu 16 puncte, la 6 lungimi de ocupante poziţiei secunde, direct promovabilă în prima divizie.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622