Continuă coșmarul pentru brazilianul Philippe Coutinho. Accidentat în finalul anului trecut, mijlocașul Barcelonei a fost supus unei noi intervenții chirurgicale. În urma acestui anunț, sezonul 2020 – 2021 s-a încheiat definitiv pentru Coutinho. Barcelona a confirmat faptul că fotbalistul a fost operat prin intermediul unui comunicat oficial.
Philippe Coutinho este scos din circuit de mai bine de 3 luni. Pe 29 decembrie, brazilianul ieșea accidentat din duelul Barcelona 1-1 Eibar, după doar 25 de minute jucate. El a suferit o accidentare la genunchiul stâng și la doar câteva zile a fost operat. Însă, din păcate, intervenția chirurgicală s-a dovedit a nu fi una de succes. În urma unui control efectuat recent, Coutinho a primit groaznica veste că trebuie să fie operat din nou. O veste similară a primit și Ansu Fati, un alt star al Barcelonei.
Coutinho a fost operat în Brazilia, însă nu va mai putea evolua în acest sezon pentru Barcelona.
Potrivit jurnaliștilor spanioli de la Marca, fotbalistul își dorește să se recupereze până în luna iunie, pentru a putea evolua la Copa America alături de selecționata Braziliei.
Intervenția chirurgicală a fost confirmată oficial și de Barcelona, printr-o postare pe Twitter.
Pentru brazilian, meciul din decembrie s-ar putea să fi fost ultimul pe care l-a jucat la Barcelona. Tot mai multe publicații au scris în ultimul timp că mijlocașul va fi primul jucător vândut de Barcelona în vară.
Prețul solicitat de catalani ar fi de aproximativ 40 de milioane de euro. Coutinho nu s-a putut adapta în cei aproape 3 ani petrecuți pe Camp Nou, iar accidentările din ultima perioadă ar fi pus capac conducerii.
Brazilianul este cel mai scump fotbalist din istoria Barcelonei. În schimbul său, Liverpool a încasat nu mai puțin de 145 de milioane de euro. Din nefericire pentru Barcelona, reușitele lui Coutinho au lăsat de dorit. Doar 23 de goluri și 14 decisive a reușit brazilianul, în 90 de meciuri jucate pe Camp Nou.
40 de milioane de euro este cota de piață a mijlocașului. În vitrina cu trofee, Coutinho se poate lăuda cu două titluri de campion în La Liga, o Cupă și o Supercupă a Spaniei.
De asemenea, el a mai cucerit în carieră trofeul Champions League cu Bayern Munchen, titlul în Bundesliga și Cupa Germaniei, tot cu Bayern.
Alături de Inter Milano, Coutinho a câștigat o Cupă și o Supercupă a Italiei.