Șerban Huidu, cu ochii pe fratele său, Vlad, și pe Giulia Anghelescu! Ce spune „cârcotașul” despre America Express

15 11. 2023, 14:20
Șerban Huidu, cu ochii pe fratele său, Vlad, și pe Giulia Anghelescu! Ce spune „cârcotașul” despre America Express

Printre echipele participante la acest sezon al emisiunii ”America Express” se numără și cea formată din fratele lui Șerban Huidu și Giulia Anghelescu, soția acestuia. Cunoscutul realizator de televiziune urmărește cu mare interes evoluția celor doi. Ce spune ”cârcotașul” despre show-ul de la Antena 1, puteți afla în continuare.

Șerban Huidu, despre fratele său, Vlad. Ce spune prezentatorul despre ”America Express”

De la debutul noului sezon ”America Express”, Șerban Huidu stă cu ochii pe fratele său și pe soția acestuia. Asta pentru că, după cum spuneam, Vlad Huidu și Giulia Anghelescu formează una dintre echipele care concurează acum în show-ul de la Antena 1.

Fratele realizatorului TV și partenera de viață a acestuia au reușit să treacă cu brio de probele din Columbia. Acum, cei doi au ajuns în Ecuador, iar Șerban îi urmărește cu mare interes din fața televizorului. După cum mărturisește chiar el, ”cârcotașul” este uimit de prestația fratelui său, dar și de ambiția Giuliei.

”Să știi că emisiunea este foarte interesantă, iar Vlad și Giulia sunt peste așteptările mele. Mă așteptam să facă o figură frumoasă, ca să folosim un termen la modă, dar au fost peste. Ea este foarte ambițioasă și el foarte descurcăreț. Deci sunt o echipă bombă”, a declarat prezentatorul, potrivit Ego.ro.

”Deși este ditai omul, este foarte copil”

În cadrul aceluiași interviu, Șerban Huidu a vorbit și despre caracterului fratelui său. Conform prezentatorului, în ciuda aparențelor, Vlad este foarte empatic. Șerban este cel mai mare dintre cei doi frați, iar diferența de vârstă dintre ei este destul de mare. Tocmai de aceea, realizatorul a fost mai protector cu fratele lui.

”Așa a fost dintotdeauna. Vlăduț, deși este ditai omul, este foarte copil și foarte empatic. Toată viața lui a fost așa. Așa că să nu judecați că sunt eu ăla rău. Bine, și eu am față de terorist rus, dar asta este acum.

Era diferența foarte mare între noi, adică sunt 5 ani și ceva între noi. Eu sunt fratele mai mare. Și atunci era complicat să ne luăm la bătaie. El când avea 5 ani eu aveam 10, când el avea 10 ani eu aveam 15. Deci nu prea se întâmpla asta. Am fost mai mult protector cu el. Când aveam 15 ani, dar și când aveam 20 de ani fugeam de el”, a adăugat Șerban.

În timp ce lui Șerban Huidu i-a plăcut să stea în lumina reflectoarelor, Vlad a preferat să fie mult mai discret. Așadar, prezența lui în show-ul de la Antena 1 dă telespectatorilor să-l cunoască mai bine.