Patronii lui Manchester United negociază în aceste zile eventuala vânzare a clubului. Șeicul Jassim al Qatarului și britanicul Sir Jim Ratcliffe se luptă pentru achiziționarea echipei. Cei doi au făcut deja primele oferte. Șeicul Jassim este hotărât să facă toate eforturile pentru a deveni patronul lui Manchester United, care poate deveni cel mai scump club vândut vreodată.
Familia Glazer, cea care deține Manchester United din anul 2005, pare dispusă să vândă clubul. Negocierile au fost demarate în urmă cu câteva zile. Principalii favoriți să preia clubul sunt șeicul Jassim al Qatarului și britanicul Sir Jim Ratcliffe. După ce primele oferte au fost refuzate de patronii lui United, cei doi au revenit cu noi propuneri.
Se pare că ofertele inițiale se apropiau de suma de 4,5 miliarde de lire sterline. Acum se așteaptă ca cei doi să ofere peste 5 miliarde de lire sterline, asta însemnând că United ar putea deveni cel mai scump club sportiv vândut vreodată. Recordul în acest sens a fost stabilit anul trecut, clubul din NFL Denver Broncos fiind vândut pentru suma de 3,75 miliarde de lire sterline.
Șeicul Jassim este fiul unui fost prim-ministru din Qatar. El este președintele Qatar Islamic Bank. Miliardarul qatarez susține că interesul său pentru Manchester United este o inițiativă privată prin Fundația sa Nine Two și nu are legătură cu statul Qatar.
David De Gea (32 de ani) este unul dintre jucătorii cu ștate vechi la Manchester United. Spaniolul a sosit pe ”Old Trafford” în anul 2011, când a fost transferat de la Atletico Madrid. Contractul lui De Gea se termină la finalul acestui sezon, însă negocierile pentru un nou angajament au început.
David De Gea are un salariu uriaș în acest moment. El încasează anual 20 de milioane de euro. În 2019 spaniolul devenea cel mai bine plătit portar din lume după prelungirea contractului cu Manchester United. Situația s-a schimbat mult însă de atunci. Spaniolul este gata să renunțe la aproape jumătate din salariul anual pentru a continua pe ”Old Trafford”. Potrivit Fotball Insider, De Gea primește acum 375.000 de lire sterline pe săptămână. Dacă va semna noul contract, salariul său va scădea până la 200.000 de lire pe săptămână. Jurnaliștii susțin că discuțiile dintre De Gea și Manchester United sunt foarte avansate, urmând să se pună de acord în scurt timp.