Șefii lui Sepsi Sfântu Gheorghe au avut parte de scene scandaloase în timpul meciului cu ȚSKA Sofia din preliminariile Conference League. Ultrașii bulgari s-au răzbunat aruncând cu diverse obiecte, dar și prin scandări rasiste.
Formația covăsneană s-a impus fără emoții la Sofia, scor 2-0, grație reușitelor semnate de Nicolae Păun și Roland Varga, asigurându-și astfel în mare măsură biletele pentru următoarea rundă a competiției. Fanii bulgari au digerat atât de greu înfrângerea încât au trecut la acte reprobabile.
Aflați în sectorul VIP al arenei, patronul Laszlo Dioszegi și ceilalți oameni din conducerea echipei au fost bombardați cu sticle și brichete. Nu au lipsit nici scandările rasiste, pentru care s-a cerut intervenția celor de la UEFA.
Nimic nu poate umbri, însă, bucuria celei mai importante victorii pe care a obținut-o Sepsi de când evoluează pe plan european. Manșa retur este programată joi, 3 august, la ora 20:00.
„De când jucăm în Conference League, niciodată nu am câștigat în deplasare cu 2-0. ȚSKA Sofia are un trecut glorios și un buget dublu față de Sepsi. Cred că este o mare victorie pentru tot fotbalul românesc, nu doar pentru cel din Sfântu Gheorghe. Trebuie să fim realiști și să spunem că avem 75% șanse de calificare, am controlat meciul și am fost mai buni. Asta nu înseamnă că o să credem că deja suntem calificați, în niciun caz, dar avem prima șansă. Cred că Liviu Ciobotariu are deja experiența și o să le spună jucătorilor ceea ce am spus staff-ului, că meciul nu este jucat, dar am fi ipocriți să spunem că nu suntem favoriți în momentul de față. Am avut ocazii și la 2-0, mai puteam marca, am avut chiar și două bare.
Din păcate, noi am fost sus, la VIP, normal că ne-am bucurat la golul nostru, suporterii au aruncat cu sticle, cu brichete, a trebuit să mergem mai sus cu trei, patru rânduri, fiindcă nu au digerat victoria echipei noastre. Aceste lucruri nu fac cinste fotbalului bulgar, nu este un lucru bun să arunci cu brichete, cu apă și așa mai departe. Chiar a trebuit să mă feresc de două ori ca să nu fiu lovit de sticle de apă.
Hai să spunem lucrurilor pe nume. A strigat tot stadionul ‘Țiganii,Țiganii’, asta nu este în regulă în 2023. Cred că UEFA o să se autosesizeze și o să primească și ei ceea ce merită, fiindcă este inadmisibil să fie rasism, xenofobie și așa mai departe. Cred că UEFA trebuie să se autosesizeze. Când strigă 12.000 de oameni nu au cum să ascundă. Dacă ar striga doi, trei, patru, zece oameni, ar putea spune că a strigat numai o parte, dar aici a strigat tot stadionul. Nu este în regulă, în fotbal o dată câștigi, o dată pierzi, astăzi am meritat victoria”, a declarat Diszegi la Digi Sport.